Internetul te face prost

Altfel nu se explică de ce, dacă te uiți la comentarii pe net, aproape indiferent la ce și unde, rămâi cu impresia că România e ca o bubă gata să explodeze de prostie. Dacă ar exista cu adevărat atâta prostie, ne-ar fi sufocat de mult.

Reiese că sunt mulți oameni sănătoși la cap, dar care se fac de băcănie urât de tot când scriu pe net. Probabil fiindcă nu sunt în stare să se controleze. Spun chestii pe care nu le-ar spune într-o conversație reală și nici nu simt că au sărit calul.

Adevărul e că suntem niște animale. Un tigru sare la dresor dacă ăla se întoarce cu spatele la el. La fel și noi. Dacă nu vedem fața omului cu care vorbim (sau despre care vorbim), sărim la el.

Internetul ne face proști fiindcă ne permite să comunicăm într-un mod nou. E o comunicare în care nu ne ajută instinctele noastre animalice. Devenim proști și agresivi (verbal) fără să ne dăm seama.

Iar problema nu e anonimatul. Am văzut o tonă de comentarii cretine / superagresive scrise în nume personal pe Facebook. Anonimatul nu s-a inventat odată cu internetul și are rostul lui – îți permite să exprimi păreri care “îi deranjează” pe ceilalți.

Dar acum nu vorbim despre opinii, ci despre mizerii de genul “ia uite ce față nashpa are Kovesi” sau “pe Mihaela Rădulescu o chema de fapt Țiganu” sau “Fata aia ieșise în oraș ca să facă sex, deci care era problema dacă era violată?” s. a. m. d.

Sau, în fine, poate nu ne face internetul proști. Dar atunci înseamnă că România chiar e o bubă gata să explodeze de prostie.


Prejudecata zilei: Credinciosii sunt irationali

Iar în ce îi priveşte pe cei ce consideră că credinţa şi raţiunea sunt două ţinuturi distincte şi ar dori să ne facă să gândim că bunul simţ nu are ce căuta tocmai acolo unde e mai mare nevoie de el, sunt hotărât să nu argumentez niciodată împotriva unor astfel de oameni, lăsându-i în posesia netulburată a prejudecăţilor lor.

(Episcopul George Berkeley, Alciphron: or the Minute Philosopher, 1732)


Ora de religie

Mno, ăia care făceau până acum cerere nu mai trebuie să facă, iar ăia care nu făceau, de-acuma trebuie să facă. Mare brânză. Motivul e simplu. Nu toți sunt creștini ortodocși. Iar dintre cei care sunt, nu toți vor asta pentru copiii lor – să devină buni credincioși ortodocși. E aiurea să fii făcut să te simți prost pe motivul asta, să trebuiască să faci o cerere și să dai explicații. Să te scuzi, vezi doamne, că nu-ți dai copilul să fie educat să devină un bun credincios ortodox.

De scuze și explicații ai avea nevoie dacă ai spune că nu vrei ca al tău copil să învețe să citească, să socotească, că nu vrei să aibă cultură generală, că nu vrei să primească o bună educație științifică sau că nu vrei să învețe să gândească critic, cu propria minte. Sau dacă ai spune că nu vrei să devină un om corect, un bun cetățean și alte lucruri de felul ăsta.

Sigur că nu poți avea o cultură generală bună dacă nu știi nimic despre religie. Credințele religioase sunt o parte a culturii noastre. Spun ceva despre noi, ca oameni. Dar la fel stau lucrurile și cu muzica, artele plastice sau arhitectura. Dacă nu poți să distingi între baroc și gotic, ai o mare gaură în cultura generală. Ca să nu mai vorbim despre stilul brâncovenesc. Sau despre alte chestii specific românești, care s-ar putea învăța în cadrul unor ore de etnografie și folclor.

Dar din cultura universală recentă fac parte și jocurile pe calculator. Cum mai poți fi un om cultivat, în prezent, dacă n-ai auzit de Mario, Sonic sau Zelda? Nu ține de cultura generala să știi că Wolfenstein a fost primul shooter 3D? Nu e firesc să îl joci la ore, ca să îți dai seama cum era?

Ar fi util ca la școală copiii să învețe să cânte la un instrument muzical? Poate că da. Ar fi utile niște ore de istoria tehnologiei? Nu e interesant să înveți la școală despre cum au apărut vapoarele cu aburi, despre cum explodau la început cazanele și despre cum au fost introduse, după tot felul de discuții, reglementări de siguranță pentru cazane? Sau despre cum au fost inventate și cum functioneaza televizoarele sau cuptoarele cu microunde?

Nu suntem toți strategi militari, croitori sau tâmplari, dar nu ar putea să țină de o minimă cultura generală să ai câteva noțiuni de strategie militară, de tâmplărie sau de croitorit? Nu e normal să poți distinge un goblen de un milieu croșetat? Și dacă tot vorbim despre meserii, câteva noțiuni de drept, contabilitate sau statistică nu i-ar strica nici unui adolescent. De ce nu ar exista asemenea ore la școală? De ce ar fi mai importantă istoria religiilor decât istoria dreptului?

Părinții pot dori tot felul de ore. Dar ce contează asta? Chiar dacă majoritatea părinților ar cere anumite ore, ce importanță ar avea asta? Există, totuși, specialiști. Sunt oameni care au studiat pedagogia, psihologia școlară și tot felul de chestii din astea. Nu e mai bine să vedem ce cred și ce spun ei?

Altfel, sigur, oricine poate avea păreri. Un lucru e sigur: nu ne putem permite să plătim bani publici pentru prea multe ore și nici nu e ok să le facem copiilor un program exagerat de încărcat. Există o serie de abilități și cunoștințe de bază, la care nu se poate pune problema să renunțăm. Religia, nici măcar predată ca la școală și nu ca la biserică, nu se află printre ele.

Să ne gândim, prin contrast, la istoria literaturii universale – nu ar trebui să se facă așa ceva la școală, ani de-a rândul? Și totuși nu se face. Dar atunci tu, ca părinte, ce faci? Stai ca prostul? Scrii petiții? Poate faci și asta, dar încerci să le faci copiilor tăi un program de lectura, să citești cu ei, să discuți. Dacă ții neapărat ca ei să devină și niște buni creștini ortodocși, cine te oprește să mergi cu ei la biserică, să citești împreună cu ei Biblia și să o discuți s. a. m. d.? De ce să plătim noi pentru asta? Nouă, în particular, ni s-ar părea o nesimțire să îi punem pe alți oameni să plătească pentru ca Răzvan și Mihai să devină niște buni catolici.

In toată Europa se distinge între “education about religion” și “education into religion”. A doua chestie nu se face pe bani publici. Prima se poate face pe bani publici, dar s-ar putea să fie alte chestii cel puțin la fel de importante pentru care să vrem să folosim banii ăia. De ce să plătim pentru ore de dans sau pentru autoapărare, când orele respective ar putea fi oferite ca opționale, în locul religiei? Chiar e nevoie să înveți despre religie din clasa 0 și până termini liceul, în fiecare an?

Sigur asta vrea Dumnezeu, să se roage copiii în loc să danseze?


The Romanians are coming

Am vazut jumatate din primul episod. N-am vazut mai mult fiindca n-am avut timp, nu fiindca ar fi fost nashpa. Dar am inteles de ce unii romani se oftica din cauza serialului. Probabil vor ca “strainii” sa vada doar o realitate cosmetizata, ca sa nu se faca de ras.

Frica asta ca nu cumva strainii sa inteleaga gresit si “sa faca o confuzie intre etnia roma si cetatenii romani” e artificiala. Problema e alta. Cei din etnia respectiva sunt mai vizibili fiindca ei sunt cei care pleaca mai mult. Nu pentru turism sau distractie, ci ca sa castige bani. Fiindca aici nu au sanse. Nu-si inchipuie nimeni ca suntem toti niste sarantoci care vor sa munceasca in Anglia, dar faptul ca ii facem pe unii dintre noi sa plece sa munceasca in alta parte e o problema a tuturor romanilor.

Sunt prea multi romani care vor ca vecinii lor saraci (eventual dintr-o anumita etnie) sa devina invizibili, sa dispara, sa plece, sa nu mai existe, daca se poate. Iar asta inseamna ca vecinilor respectivi nu li se mai intinde nici o mana de ajutor aici. Dar ei nu dispar, pur si simplu, ci se duc in alta parte. Si asa ne facem de ras. Dar e aiurea sa ne suparam ca ne facem de ras. Meritam sa ne facem de ras.

Asta nu inseamna ca brusc, toata lumea crede ca toti romanii n-au decat defecte si niciun fel de calitati. Doar ca Romania, ca tara, isi alunga anumiti cetateni, iar chestia asta e mai bine sa o recunoastem decat sa o ascundem sub pres. In loc sa facem istericale de “mari nedreptatiti”, poate ar fi mai eficient sa incercam sa rezolvam problema asta.


Just for fun: Ce inseamna sa ai mintea antrenata?

Citesti, de pilda, un text ca asta:

Să presupunem că Iisus Hristos a murit pentru păcatele noastre. Dar dacă ar fi fost aşa, atunci El ar fi fost pedepsit pentru fapte pe care nu le-a comis. Acest lucru ar fi nedrept, iar Dumnezeu, care este drept, nu avea cum să tolereze o astfel de nedreptate decât dacă ar fi crezut că Hristos merită să moară. Dar pentru aceasta Dumnezeu ar fi trebuit să creadă ceva fals, ceea ce este imposibil, dat fiind că Dumnezeu nu se poate înşela. Prin urmare, Dumnezeu nu avea cum să tolereze moartea lui Hristos pentru păcate pe care nu le-a comis. Dar atunci reiese că Iisus nu avea cum să moară pentru păcatele noastre. Or, e evident că nu se petrece pe lume nici un lucru care nu are cum să se petreacă. Prin urmare, Iisus Hristos nu a murit pentru păcatele noastre. De aici reiese că moartea Sa nu a avut efectul dorit – recăpătarea de către oameni a posibilităţii de a se mântui. Dar nici un alt eveniment petrecut pe lume nu avea cum să producă acest efect, ceea ce înseamnă că efectul nu s-a produs. Noi nu ne putem mântui. În concluzie, dacă doctrina creştină este adevărată, vom ajunge toţi în iad.

In secunda doi ai in cap structura argumentului si iti dai seama care sunt punctele slabe (alea cu rosu):
atonement-argument2

Yep, it’s that simple. :)