Oamenii cu care nu poți discuta

Sunt oameni cu care poți discuta și oameni cu care nu poți discuta. Când ai păreri diferite, that is, fiindcă poți discuta cu oricine despre vreme, care mai e cursul valutar sau cine a mai murit. Small talk poate face oricine. Discuțiile încep atunci când oamenii nu sunt de aceeași părere.

Unul crede că Pokemon Go e un joc nociv, altul nu. Primul zice că te prostește, al doilea cere dovezi. Primul vorbește despre jucătorii care au picat ca proștii în gropi și așa mai departe, al doilea răspunde că asta arată că jocul poate să îți distragă atenția de la ce se întâmplă în jurul tău, dar asta nu înseamnă automat că te face mai prost. Și așa mai departe.

Important este că în multe discuții se ajunge la date, statistici, sondaje de opinie, păreri ale specialiștilor și alte lucruri de felul ăsta. Oamenii cu care nu poți discuta nu țin cont de toate chestiile astea. Ei sunt convinși că toate sunt false, că în spate se află o conspirație, niște indivizi rău-intenționați care vor să îi păcălească.

Sursa: http://www.publishyourarticles.net/knowledge-hub/articles/85-most-controversial-debate-topics/1796/

Sursa: http://www.publishyourarticles.net/knowledge-hub/articles/85-most-controversial-debate-topics/1796/


Continue reading

Pe stradă

Să începem cu povestea automobilului. Închipuiți-vă, dragi copii, orașul animalelor, ascuns în adâncul pădurii. Toate animalele sunt fericite, merg de colo colo, unde au nevoie, pe potecuțele din oraș și așa mai departe.

La un moment dat, niște bursuci inventează un fel de tanc metalic, cu care poți să ajungi mai repede dintr-o parte în alta. Acesta miroase urât. Dar nu numai că miroase urât. E și un pic radioactiv. Dacă te afli prin preaja lui, riști să te îmbolnăvești. În plus, nu poate fi oprit ușor din mers și dacă ieși în calea lui te omoară sau te schilodește pe viață.

Continue reading

Societatea românească

Am tăcut suficient. Iată câteva gânduri. Mulți indivizi pot trăi în bulele lor. Pentru ei, politica e o infecție. Asta, în parte, din cauza unor jurnaliști care, în lipsă de creier, rastalmacesc tot. E ciudat, dar există deja dezbateri publice serioase (jurnaliștii le ignoră, în parte și fiindcă nu le inteleg; sau le distorsionează potrivit înțelegerii lor rudimentare), există dialog politic autentic (jurnaliștii îl transformă în atac la persoană sau înjurătură). Lipsa de profesionalism a jurnaliștilor, căreia i se adaugă, pe net, reaua voință a postacilor și zgomotul asurzitor făcut de nenumărații analfabeți funcționali ai patriei, filtrează orice idee politică de bun simț.

Continue reading

Femei supertari (1)

Constanta Erbiceanu
A fost supertare Constanţa Erbiceanu. In primul rand, trebuie sa va ganditi in ce atmosfera a crescut. Mama si tatal ei avea un “salon” cultural la care veneau Eminescu, A. D. Xenopol si Negruzzi (plus altii de la Junimea). Adica, na, cum e sa-i ai mereu musafiri in casa pe astia, right? Si cand nu erau astia in vizita, mai trecea Iorga sa imprumute cate o carte. In plus, mai venea la seratele familiei ei si un compozitor, prof la Conservatorul din Iasi, Eduard Caudella. Asta e tipul care l-a descoperit pe Enescu, pe cand era un mucos. A vazut ca are talent si i-a batut la cap pe parintii lui sa-l trimita sa invete sa cante la vioara. Keep that in mind.

In al doilea rând, Constanța a fost printre primele femei din Romania care si-au luat bacul (in 1893). Dupa care a taiat-o in Germania, unde l-a avut prof de pian pe Carl Reinecke. Asta studiase cu Felix Mendelssohn, Robert Schumann si Franz Liszt.

Dupa aia s-a plimbat si a dat concerte prin Paris, Londra, Berlin etc. A ajutat-o un compozitor polonez, Moritz Moszkowski, care a scris pentru ea si un concert pentru pian și orchestră (despre Moszkowski s-a spus ca e cel mai tare compozitor de piese pentru pian, după Chopin). I-a placut in Berlin si s-a mutat acolo. Si daca tot statea in Berlin, s-a apucat sa studieze muzicologie. Si daca tot era acolo, s-a dus si la cursurile de filosofie (probabil la Universitatea Humboldt; ma rog, pe atunci se chema Friedrich-Wilhelm; nu i-a mai prins pe Hegel si Schopenhauer, care au predat acolo, dar i-a prins pe cei mai buni studenti ai lor, probabil).

Dupa aia, cand s-a plictisit sa stea in Berlin, s-a intors in Romania, a devenit profa la Conservator (colega cu Enescu, gen; printre altii, l-a avut ca student pe Valentin Gheorghiu) si a creat scoala romaneasca de pian. Just like that.

[Poza am luat-o de aici.]