Altă istorie

Mimi plecă într-un schimb de experiență. Un an în Suedia. Soțul ei rămase acasă cu doi copii. După un an, Mimi se întoarse cu burta la gură. Însărcinată cu gemeni.

Acasă, soțul o aștepta alături de o iubită mai tânără. Gravidă și ea.

Pe aceste căi ocolite au ajuns ei să înțeleagă problema suprapopulării planetei.


G5m, un țepar de pe Olx

Azi am fost până în Titan să mă întâlnesc cu un nene care vindea, cică, un telefon. “Impecabil”, chiar dacă utilizat. Așa zicea anunțul:

image

L-am întrebat când l-am sunat dacă are vreo zgârietură pe ecran. Mi-a zis că nu, că pozele puse la anunț sunt reale. I-am spus că pozele nu sunt foarte clare și de aia întreb. Mi-a spus că nu-i nici o problemă.

Ne-am înțeles să ne întâlnim la 7 și jumătate, dar să-l mai sun la 7, ca să fie totul ok. Îl sun la 7 fix. Ieșisem deja din casă, nu știam cat fac cu metroul și nu voiam să întârzii. Îmi spune că nu mai poate veni la și jumate, mutăm la 8 fără un sfert. Ajung la locul faptei înainte de 7:30, aștept etc.

La 8 fără un sfert vorbim la telefon. Zice că mai întârzie 10 minute, că e prins în trafic. Îi spun că nu e o dramă și că îl aștept. La 8 îl sun și îi spun că mă tem să nu fie vreo încurcătură cu locul de întâlnire. Zice că ajunge în 3 minute.

Apare pe la 8 și 10. Îmi arată telefonul. Are câteva zgârieturi pe display. Vizibile cu ușurință și extrem de supărătoare.


Am intrat în România lucrului bine făcut?

Nu. Avem nevoie de modele. Chiar dacă președintele s-ar strădui să își facă treaba cât poate el de bine, nu-i suficient. Ar trebui să vedem în jurul nostru mai mulți oameni care își fac treaba cât pot ei de bine.

Weird as it may sound, cei mai mulți oameni care nu își fac bine treaba sunt, probabil, în școli, licee și facultăți. Acolo unde dacă încerci să înveți cât mai bine ești imediat etichetat drept “tocilar”. Prin contrast, în Japonia, adolescenții cei mai buni la învățătură sunt admirați de ceilalți.

Noi am produs cea mai nașpa mentalitate posibilă. În România e o rușine să înveți. Profesorii și părinții contribuie împreună la atmosfera asta împuțită. Cât timp n-o să avem destui părinți care să își facă bine treaba de părinte și destui profesori care să își facă bine meseria, n-o să ieșim din rahat.

Anumite atitudini și mentalități nu se schimbă pompând bani în educație, pur și simplu. Sau scriind tot felul de regulamente stupide. Dar e greu să te bagi peste părintele care “e stăpân la el în casă” și “știe” că nimeni n-are dreptul să-l judece. Cum să îi arăți că întreaga societate poate avea de suferit fiindcă el e un părinte prost?


Fapte, nu vorbe

E un slogan bun. Am observat o chestie interesantă. E un slogan bun pentru “nehotărâți”. A vota înseamnă să faci ceva. E o faptă. Ceva pentru care trebuie să îți și asumi răspunderea. A sta acasă povestind despre cum n-ai tu ce să votezi, cum nu te-au convins candidații, găsindu-ți scuze etc. înseamnă, până la urmă, să vorbești, în loc să faci ceva.

Dacă asta cu “fapte, nu vorbe” ți se pare o idee bună, o aplici. Vrei să o aplice politicienii, dar tu nu? Păi n-ar fi cam nedrept? De ce doar unii să vorbească mai puțin, dar să facă mai mult?

“Păi ăla e politician. E plătit.”

Și tu ești cetățean. Stai pe teritoriul unui stat care încearcă să îți protejeze niște drepturi, libertății, alea-alea. Tot e mai bine decât în junglă. La noi, chestiile astea funcționează cu un președinte de stat, altfel nu. Nu-i normal să votezi, adică să faci ceea ce ține de tine pentru ca statul în care ești să funcționeze? Sau vrei să plătești pe cineva să voteze în locul tău?

“Dar nu m-a convins nici unul dintre candidați.”

Hai să zicem că ar fi așa. Ceri să fie pe buletinul de vot o căsuță cu “nu mă satisface nici un candidat”. Și până apare chestia asta te duci la vot, întrebi acolo cum să faci să se vadă că asta vrei să votezi și gata. Sau îți desenezi căsuța aia cu mâna ta pe buletinul de vot și o ștampilezi. Daca fac asta mai mulți oameni, tot se schimbă ceva.

“Nu se schimbă, îmi fură aia votul sau îl dau anulat, e degeaba.”

Aha, tot să vorbești vrei. Atunci rămâi cu vorbele. Dar nu te mai lăuda că tu vrei “fapte, nu vorbe”. Nu vrei. Doar spui asta. Tot vorbe.

De fapt, nu înțeleg de ce nu te duci să-l votezi pe Ponta. Ești la fel de mincinos și de ipocrit. Probabil de lene.

“Da’ ce, toți ăia care se duc să voteze cred în ‘fapte, nu vorbe’?”

Nu. Ăia care nu se duc nu cred. De aici nu decurge că toți ăia care se duc cred. Unii votează ca să nu intre în pușcărie. Sau ca să iasă din pușcărie. Ei sau prietenii lor.

Alții se duc de frică să nu ajungă România o țară ca în vest. Adică o țară în care trebuie să respecți reguli, să muncești cinstit, să îți respecți promisiunile. Dar ca să fii așa trebuie să ai măcar o idee vagă despre cum e în vest. Să fi fost acolo, să-ți fi luat amendă fiindcă ai aruncat gunoaie pe jos, să nu te fi simțit bine printre oameni serioși, să zici că vesticii muncesc ca roboții. Mai sunt unii care nici măcar nu înțeleg așa ceva.

O tanti din Galați apărea într-un clip. “Ponta e om bun, neamțul nu e român, ne vinde la străini.” – asta era tot ce știa să spună, plus câteva minciuni pe care nici ea nu le credea. În rest, aflai că a muncit 25 de ani și a ieșit la pensie. Că i-a dat Iliescu. Dacă muncești de la 20 ani, te pensionezi la 45. Și spera să-i dubleze Ponta pensia. Când i sa zis “dar le distrugeți tinerilor viitorul”, a răspuns că tinerii să meargă să muncească.

Nu i se părea că ar fi nedrept să muncească alții de două ori mai mult, de trei ori mai bine decât ea, până la adânci bătrâneți, ca să o țină pe ea în spate. Femeia asta nu avea nici măcar ideea de dreptate în cap. Ca să te gândești dacă e ceva drept sau nedrept, trebuie să ai, totuși, o idee de dreptate. Ea nu avea nici una.

Nu-i vina ei. A crescut într-o epocă în care ideea de dreptate nu mai exista. N-a avut de unde să învețe. Ea nu are cum să se îngrijoreze că e cineva nedreptățit în țara asta. Pentru ea “dreptate” nu înseamnă decât “eu supraviețuiesc”. Nedreptate? – “Unul care mi-a dat bani sau e prieten cu ăia de la care-mi vin banii e la închisoare.”.
Cum să își facă femeia asta griji pentru statul de drept? Putem noi să-i spunem orice, ea prin vot își apără singurul fel de a trăi pe care îl cunoaște.

Ca femeia asta mai sunt mulți. Ce înțeleg ei când aud “fapte, nu vorbe”? Că nu doar o să li se promită, o să li se și dea ceva. Ei nu se mulțumesc cu “promisiuni electorale”. Trebuie să le dai ceva ca să te voteze. Fapte, nu vorbe.

Iar tu? Te crezi mai presus fiindcă stai și comentezi pe net? Nu-ți dai seama cât e de ridicol să te plângi, în condițiile astea, că nu te-a convins nici un candidat?

Putem să ne rupem în figuri și idei politice cât vrem. Fie credem că trebuie să facem noi înșine ceva, fie nu. Discută politică la nesfârșit oameni care habar n-au. Se plâng că n-a existat o dezbatere reală la televizor oameni care abia dacă știu ce-i ăla un argument.

Încearcă să se dea “intelectuali de stânga” unii care nu stăpânesc concepte politice elementare – libertate, egalitate, drepturi naturale, proprietate, gen. Dacă ar exista un partid de stânga pe bune, la noi, n-ar fi votat de oamenii care au nevoie de protecție socială. Fiindcă partidul ăla ar veni cu un program de guvernare de stânga și atât. Iar România profundă din Evul Mediu timpuriu nu votează fără amenințări și pomeni.

Și atunci, ce înseamnă “fapte, nu vorbe”? Înseamnă să pui mâna și să te duci să votezi. Și dacă vrei să discuți politică, să pui mâna și să îți faci un pic de educație politică mai întâi. Iar dacă după aia tot te interesează politica, să pui mâna și să te înscrii într-un partid. Sau să faci tu unul. Și dacă nu te interesează de fapt politica, să îți faci meseria la care te pricepi. Cât mai bine, dacă se poate.

“Dar ce, nu pot să fac ce vreau în timpul meu liber? Iar voi aici nu tot cu vorbele sunteți?”

Există meserii care asta presupun, să lucrezi cu vorbele. Există chiar și meseria de analist politic. Nu suntem analiști politici și n-am pretins că suntem. Dar măcar ne pricepem, cât de cât, la ce facem aici (da, avem împreună un teanc de diplome obținute pe bune: o licență în Sociologie și Științe Politice, una în Filosofie, un master și un doctorat în Filosofie, un master în Marketing online și mai bine de 30 de ani, adunați, de experiență în “lucratul cu vorbele”). Fiecare face în timpul liber ce vrea, dar hai să vedem și la ce ne pricepem.

Să votezi nu-i o meserie, dar o parte dintre oamenii care votează fac asta fără să se priceapă la ce fac. Votul, la ei, e o tactică de supraviețuire. N-are legătură cu dreptatea socială, democrația, statul sau guvernarea. N-ar fi bine ca oamenii care se pricep, totuși, să voteze, să iasă și ei să facă asta?

“Toate astea sunt vorbe.”

Da, sigur, ce-ai vrea să fie? Nu putem vota noi în locul tău. N-am face-o nici dacă am putea, fiindcă n-ar fi ok. Noi o să votăm și o să ne vedem de treaba noastră, iar tu o să faci ce vrei.

Dacă ai vedea părinți care își neglijează datoriile față de copii ca să se dea mari specialiști în pedagogie, deși n-au citit în viața lor un tratat de pedagogie, poate ți s-ar părea, totuși, aiurea. Ei, cam așa ni se par și nouă oamenii care își neglijează datoria cetățenescă de a vota ca să se dea mari specialiști în politică, deși n-au citit în viața lor vreun tratat de științe politice sau filosofie politică. Asta e tot.


Izmenele

Vasile făcuse pe el. Fiindcă băuse. Ieșit din cârciumă la aer răcoros, începuse să se mai trezească și să realizeze situația. Se băgă într-un gang mai ferit și reuși să își scoată de pe el izmenele murdare de rahat. Când să le arunce într-un colț, un om care stătea acolo dădu să iasă prin gang.

Vasile ieși pe stradă. Pe stradă era plin de lume. Izmenele miroseau, omul care ieșise după el din gang striga ceva în urma lui. Oamenii comentau și arătau cu degetul înspre izmene. Până să ajungă la un coș de gunoi, lumea era strânsă în jurul lui.

În acel moment, mintea încețoșată de alcool a lui Vasile produse o idee extraordinară. Iar el apucă izmenele de un crac și începu să le fâlfâie deasupra capului, ca pe un drapel, strigând cât îl ținea gura: “Libertate, libertate!”. În acest timp, din izmenele devenite drapel săreau picățele de rahat pe toți cei din jur.

Sfârșit.

P. S. Nu ne-am gândit la nimic politic când ne-a venit ideea pentru povestea asta. Dar dacă vreți neapărat o interpretare politică, probabil vă puteți gândi la marșul antenelor.


Îl urăști pe Traian Băsescu?

De ce? Fiindcă “a tăiat pensii și salarii”? Păi n-a tăiat. Președintele țării nu poate tăia pensii și salarii. Doar guvernul o poate face și doar acolo unde e vorba despre bani publici. Băsescu putea să mintă că s-a opus tăierilor, dar vai, guvernul nu l-a luat în seamă. Putea să se spele pe mâini și să nu-și strice imaginea. I s-a părut că e o chestie de onoare să fie alături de guvern și să își asume și el răspunderea pentru niște măsuri nepopulare. Câți ar fi făcut asta?

Dar nu contează. Poate tot sunt destule chestii pentru care merită să îl urăști pe Băsescu. Totuși, ceva nu e clar. Nu crezi că justiția e liberă? Nu înțelegi cum funcționează lucrurile într-un stat de drept?

Dacă Băsescu e vinovat de ceva, atunci justiția o să-și facă treaba. Și doar justiția poate să facă vreo chestie aici. Jurnaliștii care îți spun cât e de nașpa Băsescu nu sunt judecători.

Așa funcționează un stat de drept. Avem încredere în justiție. Oamenii politici care încalcă legea și sunt pedepsiți încearcă să te convingă că au fost condamnați pe motive politice. Mint.

Dacă Băsescu e vinovat de ceva, nu e nevoie să vină Ponta președinte ca să își facă justiția treaba. E suficient să fie președinte o persoană care nu se va băga peste judecători, procurori, DNA etc.

Avem un stat de drept. Când o rudă apropiată a președintelui e arestată, iar președintele spune că nu poate comenta dacă i se pare corect sau nu ce se întâmplă, fiindcă asta ar însemna să se bage peste justiție, e clar că trăim într-un stat de drept.

Nu-i nevoie de Ponta pentru ca justiția să își vadă de treabă. Mai mult, a crede că e nevoie de Ponta înseamnă să crezi că ar fi ok ca Ponta să se bage peste justiție, să le spună procurorilor și judecătorilor ce să facă (nu că n-ar mai fi încercat asta și până acum). Dar dacă s-ar întâmpla așa, atunci Băsescu chiar ar fi îndreptățit să se plângă că e anchetat din motive politice.

Oricât l-ai urî pe Băsescu, nu asta vrei să vezi – o răzbunare politică. Vrei să fie pedepsit pentru că e vinovat în fața legii, nu fiindcă nu-ți place ție de el (și crezi că Ponta e pe aceeași lungime de undă cu tine).

Și atunci, de ce e nevoie să te gândești la Băsescu pentru a-l vota pe Ponta? Ce treabă au una cu alta? Dacă Băsescu e vinovat în fața legii, nu e mai bine ca legea să se aplice, pur și simplu? Or, Ponta s-a opus deja în mai multe situații aplicării legii. Dacă va fi președinte și le va spune magistraților ce să facă, sigur o să le spună ce vrei tu?

Și dacă nu, ce-o să faci? N-o să-l urăști doar pe Băsescu (fără să afli, până la urmă, dacă a încălcat sau nu legea), o să-l urăști și pe Ponta. Și n-o să ajungi până la urmă să te urăști și pe tine? Puteai vota un președinte care crede în statul de drept, nu vrea imunitate, nu vrea să se bage peste justiție, ci doar să se aplice corect legea pentru toți (inclusiv pentru Băsescu), dar ai ratat ocazia.

Și de ce? Fiindcă te-au păcălit unii să nu mai ai încredere în justiție exact după ce România a devenit un stat de drept și tot occidentul a văzut asta? Păi noi în primul rând de asta nu vrem să fie Ponta președinte. Știm că trăim într-un stat de drept. Avem încredere în justiție. Vrem ca toți oamenii care au încălcat legea să plătească pentru asta, oricine ar fi ei. Putem vedea că și Iohannis vrea același lucru și putem vedea că și el are încredere în justiție. Dacă ar fi crezut că justiția e politizată, ar mai fi spus că n-are nevoie de imunitate prezidențială? Nu-l vrem pe Ponta fiindcă cu el riscăm ca România să nu mai fie un stat de drept. A încercat de mai multe ori să se bage peste justiție. Dacă a făcut-o ca prim-ministru, ce garanție avem că nu o să o facă și ca președinte?

Aici nu e vorba despre anti-basisti și basisti. E vorba despre oameni care cred că trăim într-un stat de drept și oameni care nu cred asta. Primii nu vor să piardă ceva foarte important. Ceilalți nu pot crede că riscă să piardă ceva important, fiindcă ei nu știu că există deja acel lucru important. Dar e ușor de văzut cine are dreptate și cine greșește.


Pe cine votam?

Votăm, ca și în primul tur, persoana care ni se pare cea mai competentă pentru funcția de președinte. Pentru asta e suficient să ne uităm la CV și la declarația de intenții.

Dar mai e ceva. Domnul Iohannis ne inspiră încredere. Avem încredere că nu o să regretăm că l-am votat.

Dacă printre votanții domnului Ponta există și oameni cu conștiință, atunci sunt într-o situație foarte tristă. Dânșii trebuie să voteze fără să poată avea încredere că o să iasă bine.

Nu e vorba că nu putem avea noi încredere în Victor Ponta. Nimeni nu poate avea încredere deplină că dacă iese Ponta președinte nu s-ar putea întâmpla chestii nashpa. Chiar dacă domnul Ponta ar fi un președinte ok, probabil nu va fi băgat în seamă de liderii occidentali. Și e probabil ca mulți români să plece din țară. La fel, e probabil că tot felul de corupți se vor folosi de Victor Ponta pentru a scăpa de probleme. Iar în felul ăsta va fi slăbită justiția, va intra iar sub control politic și așa mai departe.

Chiar dacă votanții domnului Ponta nu-i văd defectele personale, nu pot să nu vadă că în jurul său sunt prea mulți corupți. Un singur om nu-i poate ține pe toți în frâu. Există, altfel spus, un risc.

De ce e ceva trist aici? Fiindcă un om care are conștiință, dacă votează greșit, ajunge să se simtă vinovat. Iar de sentimentul ăla de vină e greu să scapi. E trist să votezi știind că riști să trăiești tot restul vieții cu gândul că mai bine stăteai acasă. Pentru oamenii ăștia îndemnul de a vota cu orice preț nu e neapărat ceva bun. Poate li s-ar face un bine mai mare dacă li s-ar spune că e ok și să rămână acasă.