Gramo-boy: Wooooooow, si acuma mai sunt 3 oameni pe blog!
Gramo-girl: Da, dar doi dintre ei suntem noi.

La multi ani, everybody, am fugit pe afara, vb in 2008!

E momentul bilantului. Copil, lucru la carte, oameni noi (si grozav de faini) pe care i-am cunoscut, inca un an impreuna. Stop. Si o buda noua. Suntem mai buni? Stop? Nu, bineinteles.

M-am gandit destul de mult in ultima vreme la atitudini propozitionale si acte de vorbire. “Atitudini propozitionale” e o eticheta pentru formulari de genul “X crede ca …”, “X spera ca …”, “X doreste sa …”, “X se asteapta sa …”, “X se teme ca …” (unde in locul celor 3 puncte e de obicei o propozitie care descrie o anumita situatie).

In mod obisnuit se considera ca atunci cand exprimam o atitudine propozitionala vorbim despre felul in care se raporteaza un om la continutul unei propozitii. Felul asta de a vedea e sursa multor probleme.

Una dintre ele, de pilda, e asta: cum e posibil sa existe o relatie intre o minte omeneasca (fiindca a crede, a dori, a te teme sau a spera sunt stari ale mintii) si continutul unei propozitii?

Un mod foarte intuitiv de a raspunde la intrebarea asta e urmatorul. continutul unei propozitii e un gand; gandul e in mintea mea; atunci cand spun ca “X crede ca afara ploua”, spun ca X se raporteaza intr-un anumit fel la gandul ca afara ploua; in felul “a crede ca”;

La fel, cand spun ca “X spera ca afara ploua”, vorbesc despre ce se intampla in mintea lui X; gandul ca afara ploua e in mintea lui, dar de data asta nu il crede, ci doar se raporteaza la el cu atitudinea caracteristica sperantei.

Din pacate, aici apar o multime de probleme. Daca gandurile sunt in capul fiecaruia, de unde stim ca atunci cand auzim “afara ploua” avem acelasi gand? Doar nu avem acces la gandurile celorlalti.

Sau: daca obiectul atitudinii propozitionale e un gand, inteles ca obiect mental, ar trebui sa nu conteze daca spun “X crede ca afara ploua” sau “X crede ca it is raining outside”. Si propozitia din romana, si cea din engleza exprima acelasi gand. Dar conteaza. Daca X nu stie limba engleza, e limpede ca nu merge sa spun a doua propozitie despre el. Si chiar daca stie limba engleza, atata timp cat el nu si-ar exprima opinia ca afara ploua in engleza.

Iar daca spun ca nu e vorba de gand ca obiect mental, ci de continut al propozitiei in calitate de obiect abstract (de obicei se vorbeste in sensul asta despre continutul unei propozitii ca functie de la multimea lumilor posibile la valori de adevar), problema revine: cum poate interactiona mintea unui om cu un obiect abstract, care nu are proprietati spatio-temporale si, ca atare, nu poate afecta cauzal alte obiecte?

Sunt multe probleme, dar nu vreau sa intru in detalii. Iar acum vine solutia la care m-am gandit eu. Atitudinile propozitionale, mi-am spus, pot fi tratate ca niste acte de vorbire. Daca le vedem asa, o multime de probleme dispar, pur si simplu. Nu in sensul ca li se gaseste raspunsul, ci in sensul ca sunt dizolvate. Devin false probleme, asa cum s-a intamplat, de pilda, cu problema medievala a impetusului.

Actele de vorbire sunt formulari de tipul “iti promit ca …”, “te anunt ca …”, “te rog sa …”, “iti ordon sa …”, “te felicit ca …” (si aici in locul punctelor o sa fie o propozitie). Sunt numite “acte de vorbire” fiindca atunci cand cineva rosteste o formulare din categoria actelor de vorbire, chiar realizeaza o anumita actiune (a face o promisiune, a da un ordin sau a felicita pe cineva sunt actiuni).

In cazul actelor de vorbire nu mai apar problemele care apareau in cazul atitudinilor propozitionale. Un om care face o promisiune realizeaza o actiune prin intermediul cuvintelor pe care le rosteste. In cazul asta nu e nevoie sa te intrebi “unde exista promisiunile in realitate si ce relatie au cu mintea noastra?” E ca si cand te-ai intreba “Atunci cand ma spal pe dinti, unde exista spalatul pe dinti in realitate si ce legatura are cu mintea mea?”

Descrierea unei actiuni poate fi privita ca descrierea unui comportament. In cazul asta e vorba de un comportament verbal, bineinteles. Dar aici nu e nimic misterios, nimic incurcat.

M-am gandit: nu s-ar putea ca “X crede ca…” sa fie vazuta ca descrierea unei actiuni? Cu alte cuvinte, nu s-ar putea ca “eu cred ca …” (si toate celelalte atitudini propozitionale exprimate la persoana I) sa fie un act de vorbire?

Despre ce actiune vorbim in cazul acesta? Despre a opina. Si la fel am putea vorbi despre a exprima sperante sau temeri sau asteptari s.a.m.d. “Iti promit ca maine o sa te vizitez” nu exprima o relatie intre vorbitor si gandul ‘te voi vizita maine’.

N-are rost sa spunem ca vorbitorul se raporteaza la gandul respectiv cu atitudinea promisiunii. El face, pur si simplu o promisiune. La fel se poate spune si despre “iti pun in vedere ca…” si poate si despre “imi exprim speranta ca …” sau, pur si simplu, “sper ca …”

Exista insa o dificultate cu felul asta al meu de a vedea lucrurile. Enunturile din clasa “atitudini propozitionale” pot fi conectate intre ele rational. In cazul lor poti face rationamente de genul:

Daca X doreste sa prinda trenul si X crede ca daca troleibuzul o sa intarzie, atunci n-o sa mai prinda trenul, atunci X spera ca troleibuzul nu o sa intarzie.

Actele de vorbire, pe de alta parte, nu par sa aiba proprietatea asta. O actiune poate provoca, eventual, o alta actiune, dar actiunile nu decurg rational unele din altele.

Cu observatia asta drumul parea sa se infunde. Dupa care s-a facut lumina. In felul meu de a vedea lucrurile, propozitiilor din rationamentul de mai sus nu le corespund acte de vorbire, ci descrieri ale unor acte de vorbire. Iar intre acestea poate exista o “inlantuire”.

Iata un exemplu:

Daca X ma roaga sa ii imprumut maine niste bani si eu ii promit ca o sa ii imprumut banii, atunci X imi multumeste pentru promisiunea facuta.

Multumirile pot urma rugamintilor, asa cum sperantele pot urma dorintelor. Poate ca relatia dintre propozitiile care descriu acte de vorbire nu e o relatie de consecinta logica, dar asta nu conteaza.

Ceea ce conteaza este ca toate conexiunile dintre propozitii vazute ca “atitudini propozitionale” (in felul traditional) pot fi redate si daca propozitiile respective sunt vazute ca descrieri ale unor acte de vorbire.

Sigur, mai sunt destule detalii pe care nu am apucat inca sa le pun la punct. O alta dificultate ar fi, de pilda, ca din felul meu de a vedea pare sa decurga ca atribuirile de opinii, sperante, intentii, temeri s.a. nu pot fi facute decat pe baza comportamentului verbal (but I’m ready to go with this for a while).

De ce mi se par importante lucrurile astea? Fiindca miza intregii povesti e o mai buna intelegere a felului in care functioneaza limbajul nostru. Iar structura lumii in care traim nu poate fi prinsa decat in interiorul limbajului pe care il vorbim si depinde (zic gurile rele) de structurile acestuia.

Bon.

Acu’ (să tot fie vreo) trei săptămîni mi s-a întîmplat o chestie care m-a lăsat cu gura căscată de era să şi dau restul aiurea etc. etc. etc. (Vio mai dă restul aiurea, la modul : aveţi de plătit 35 euro, întindeţi o banconotă de 50, Vio vă dă rest 35 de euri, mişto, da, mă rog, mi s-a întîmplat de vreo trei ori pînă acum, dar m-am prins de fiecare dată (că la urmă se numără casa şi a corespuns:) ). (Totul e afişat pe ecran, dar Vio mai doarme sau visează doar şi nu e atentă din prima dacă se uită la suma de scos sau de băgat în casă, na, uameni sîntem:P.)

Bon, aşadar, eram la casă. Un nene şi-o tanti se prezintă, întind un card de angajat, îl scanez, le scanez şi produsele (n-am nici cea mai vagă idee ce-au cumpărat), dau click pe sumă, le dau sacoşa şi aştept banii. Nenea se scociorăşte intens în portofel şi mă uit şi eu la ceea ce face, că doar nu era să mă dau cu ojă în timpul ăsta.

În mînă are o hîrtie imprimată şi îndoită, astfel încît pe ea văd şi leşin “gramo”.

Încep să zîmbesc deosebit de tîmp, mă gîndesc că-s la camera ascunsă, mă uit în stînga şi-n dreapta chiar, mă aştept să-mi sară cineva în faţa haha vio ce ţi-am făcuuuut haha!, da-mi dau seama că n-are cum, nu cred eu că cineva din magazen citeşte blogul lui gramo (nou ofens!!!, da’ o fi lumea mică, da’ oare chiar aşa de mică?? ), nenea încă n-a scos încă toată suma, eu mă întind după hîrtia lui, pe care mai scrie gramowsky@nu ştiu ce punct nu ştiu cum.
Aşa care va să zică!

Ce coincidenţă, dom’le!

Aşa de tare m-a marcat faza, că am uitat-o pe loc în primă fază, dar mi-am mai adus aminte de ea acu fo săptămînă, cînd i-am povestit-o lui P., şi acu, cînd trăiesc ca să v-o povestesc.

[Vio]

[removed by the author's request]

Daca nu mergeti, foarte urat din partea voastra!

UPDATE: A castigat Darius. Felicitari!

p.s.: Acest post le este dedicat celor care nu par sa fi inteles ca atentia acordata de Gramo lucrurilor cotidiene, banalului si derizoriului e o reactie la goana altora dupa senzational si originalitate cu orice pret.

Iar asta se vede si din faptul ca nudismul prinde mai bine in societatile mai civilizate. Probabil e nevoie de un pic de educatie pentru a-i trata pe alti oameni normal, ok, cu respect si atunci cand nu poarta haine.

Nudistii vor sa-i vada pe ceilalti oameni dezbracati. – Nu e asa. Daca un corp fara haine ti se pare firesc, natural, nu te mai roade curiozitatea sa vezi pe cineva fara haine. In orice caz, nu mai mult decat “te-ar roade” sa vezi cum i-ar sta persoanei X in trening sau in costum sau in taior. Nudistii nu ii dezbraca pe alti oameni din priviri tocmai fiindca nu li se pare ceva extraordinar sa fii dezbracat.

Nudistii sunt exhibitionisti. – Nope. Nudistii, dupa cum spuneam, sunt oameni destul de civilizati, care n-au dificultati sa respecte modul de viata al altor oameni. Daca esti nudist, asta nu inseamna ca iti doresti sa te vada alti oameni fara haine. Pur si simplu iti doresti sa existe spatii in care sa poti face diverse lucruri (de obicei e vorba de “activitati sportive”) fara sa fie nevoie sa porti haine, alaturi de oameni care nu au o problema cu asta.

In plus, pentru exhibitionism pe bune e nevoie de o “gratificatie sexuala”. Adica ar trebui sa privesti expunerea propriului corp fara haine (eventual doar a organelor sexuale), in fata unor oameni care nu tin neaparat sa il vada asa, drept o chestie erotica. Si tocmai am vorbit despre faptul ca pentru un nudist un corp gol, in sine, nu are nimic erotic.

Ceea ce nu inseamna ca un corp nu poate avea “putere erotica” intr-un anumit context. Dar si un zambet poate avea ceva erotic intr-un anumit context. Totusi, contextul in care stam si discutam, inotam, ne plimbam in natura, stam la soare etc. nu e un context erotic. Indiferent de haine.

Nudistii sunt oameni care ar face cu usurinta sex cu alte persoane. – Lol. Remember, pentru un nudist un corp dezbracat nu contine nici o invitatie sexuala? Nici corpul altora, nici propriul corp. Daca nu poti sa nu vezi intr-un corp dezbracat o invitatie sexuala, asta e problema ta.

Si e o problema inrudita cu cea pe care o aveau domnii care protestau atunci cand femeile au inceput sa poarte pantaloni. O problema care nu s-a rezolvat interzicandu-le femeilor sa poarte pantaloni, ci invatandu-i pe barbati ca o femeie care poarta pantaloni nu viseaza sa fie violata.

Nudistii ii dispretuiesc pe cei care nu sunt nudisti. – Nu. Problemele apar, de pilda, atunci cand oamenii care nu inteleg care e treaba cu nudistii vin pe o plaja de nudisti si incep sa improaste in jur cu tot felul de chestii nashpa.

In 2 Mai, de pilda, “modelul” cel mai frecvent intalnit e asta: capul de familie isi ia familia la plimbare (“mergem si noi pe dig, sa vedem marea etc.”); ajungand in dreptul plajei unde sunt nudistii incepe sa traga cu ochiul la toate tipele din jur; in acelasi timp, vorbeste (cat mai tare, avand grija sa fie auzit bine) despre cat de nerusinati sunt cei care stau dezbracati la mare, cum n-au nici un respect fata de faptul ca familia lui nu doreste sa vada asa ceva etc.

E greu ca astfel de oameni sa nu-ti provoace dispretul, dar dupa ce te obisnuiesti cu ei poti, pur si simplu, sa ii ignori.

Altfel, e greu, intr-adevar, dupa ce stai cateva saptamani intre oameni care nu au nici o problema cu propriul corp (chiar daca nu arata ca niste supermodele), sa ajungi pe o plaja obisnuita si sa nu ti se para ceva ridicol in grija cu care isi aranjeaza costumele de baie oamenii care stau acolo cu cearsafurile lipite unele de altele, fara sa isi poata respecta spatiul privat.

Dar problema ta nu e ca oamenii respectivi poarta costume de baie, ci ca sunt necivilizati. E interesant, dar lucrul asta functioneaza la fel si cu alte minoritati. Minoritarii nu dispretuiesc felul de viata al majoritarilor, chiar daca e diferit de al lor. Ei sunt cei care nu sunt acceptati.

In cazul nudistilor, partea cu acceptarea nu e, totusi, atat de importanta. Sunt, probabil, putini nudisti care isi doresc sa poata sa stea fara costume de baie printre “textilisti”.

Nudistii sunt obsedati de felul in care arata. – Probabil asta are legatura cu faptul ca o persoana care face plaja fara costum de baie se bronzeaza uniform. Anyway, nu toti nudistii stau la plaja (daca ati citit amintirile lui Gramo de la mare, de pilda, ati vazut ca n-am stat niciodata la plaja).

Dar partea mai serioasa e de fapt asta. Nu toti oamenii care fac nudism arata bine. Nu toti sunt tineri. Cei mai multi, de fapt, nu mai sunt asa de tineri. Si nu isi inchipuie ca arata ca in reviste. Daca fac nudism, e tocmai fiindca isi accepta propriul corp si nu il idealizeaza.

Informatiile oferite de nudisti nu sunt demne de incredere. – Asta e o chestie atat de stupida incat nu are rost sa discutam despre ea. Nudistii nu sunt diferiti de alti oameni. Nu sunt mai diferiti fata de ceilalti oameni decat sunt, de pilda, iubitorii de muzica clasica.

Daca nu iti place muzica clasica, nu te pune nimeni sa o asculti. Dar e penal sa incerci sa ridiculizezi un om doar fiindca asculta muzica clasica. Si e si mai penal sa incerci sa discreditezi autorul unui blog doar fiindca uneori scrie despre muzica clasica, fara sa oblige pe nimeni sa asculte ceva.

Gramo-girl:

Gramo-boy:

Daca faceti testul, spuneti-ne si noua ce v-a iesit, pliz!

LATER EDIT: I-am facut testul si lui Gramo. Adica am stat amandoi si am facut testul impreuna. Eram, oricum, curiosi sa vedem unde am raspuns diferit. Asa ca am luat totul de la capat.

In toate cazurile in care raspunsesem initial diferit am discutat, am negociat si am ales un raspuns cu care sa fim ok amandoi.

Rezultatul a fost asta:

Economic Left/Right: 3.00
Social Libertarian/Authoritarian: -6.31