Spre sfarsitul lui ianuarie 2007 Gramo se plimba prin fata pe la unibuc. A vazut un vinil. Costa 70 de mii de lei vechi. In ciuda faptului ca nu stia unde o sa-l asculte, Gramo a cumparat discul ala. De ce? Fiindca i s-a parut important. Asa a iesit postul asta.
Nu e nici primul, nici ultimul post scris de Gramo in engleza. Un “distins poet roman” s-a grabit totusi sa ne apostrofeze:
) o sa te omoare dementa asta cu traficul, omule
Ce rost ar fi avut sa-i explicam de ce ni se pare important sa contribuim la o chestie care se cheama “cyberculture” sau sa-i spunem ca uneori scriem in engleza tocmai fiindca vrem sa punem o bariera lingvistica intre Gramo si anumiti oameni?
Toata povestea ni se pare acum, cand ne gandim la ea, extrem de ridicola. De fapt, la fel ni s-a parut si atunci. De ce? Uitati-va la primul link care apare in trackback-ul postului respectiv (iar apoi aici). Think: in timp ce te citeaza unul dintre cele mai importante bloguri din lume, un romanas iti lasa un comentariu plin de ranchiuna.
p.s.: N-avem nimic cu domnul poet. Dar faza asta ni s-a parut, intr-un fel, simptomatica.
L-aţi ascultat până la urmă? Aş fi şi eu curioasă cum sună, dar din păcate doar la Sibiu am pe ce să ascult viniluri.
Chiar asa, where is the sound?
well, la cateva zile dupa ce am luat discul si am pus postul am vorbit cu o cunostinta care ne-a promis ca ne ajuta sa-l ascultam – il pune pe un pick-up, scoate piesele in format mp3, chestii din astea; dupa vreo cateva luni de zile cunostinta respectiva ne-a dat discul inapoi si si-a cerut scuze – nu reusise sa faca nimic;
intre timp, povestea era deja moarta si ingropata
vinilul respectiv e si acum pe undeva pe dulap; poate intr-o buna zi o sa-i vina vremea sa fie ascultat…
…:) atunci mortii cu mortii si vii cu vii!!?