dar eu n-am vorbit despre asa ceva aici; si nici despre celelalte lucruri pe care mi le atribuiti; nu cred ca posturile mele au, de obicei, vreo morala filosofica; cel de mai sus sigur n-are; eu incerc sa tin cont tot mai mult de persoanele cu care interactionez, sa nu-i ignor pe oameni in situatiile in care n-ar trebui sa-i ignor s.a.m.d.

dar nu cred ca ar trebui neaparat sa am o parere despre “natura umana” sau sa le spun oamenilor ce sa faca si ca daca nu fac asta, atunci e nashpa si deja asta inseamna ca ii tratez pe oameni ca si cand ar fi invizibili.

aici ma mir ca exista, totusi, oameni care au realizat ca exist; cat despre ceilalti,… nu ma astept la nimic din partea lor;

cred ca e mai nashpa cand acelasi om uneori vede in tine uneori o fiinta omeneasca, o fiinta care poate fi constienta, poate sa sufere s.a.m.d., iar alteori nu vede asa ceva

asa se explica felul cum vedeti minoritatile de toate felurile (ideea de minoritate ca victima) si cum va raportati in general la lumea asta.

este o premisa de stanga foarte veche. ea nu crede in natura umana (ca natura imuabila si fixa, capabila de RAU in toate epocile si in toate circumstantele, indiferent de cunoastere), ci crede in (cu Condorcet etc.) PROGRESUL EI candva posibil.

ceea ce puneti dvs. aici sub forma de mini-fabule filozofice, aproape in fiecare post, e rezultatul acestui mod unic de gandire: nu trebuie decat sa facem un efort (mai mic, mai mare) si oamenii vor fi mai buni.

credeti ca e posibil sa va inselati? de pilda, sa va inselati fundamental in privinta “omului”?

“Uneori” si “pentru unii” se intampla sa fim total invizibili.
Cream cu usurinta (e o abilitate nativa, poate) invizibilitatea celor pe care am putea sa ii vedem.
De cele mai multe ori cred ca suntem in purgatoriul vizibilitatii, nici invizibili nici complet vizibili, nici vazandu-i pe toti mereu, nici complet nevazatori.

Gramo, cum e sa fii invizibil?