analogia cu travesti-ul nu tine, fiindca acolo e vorba de obicei de o deghizare “transparenta” (iar cand nu e, cineva e inselat si din nou se ridica problema moralitatii); in plus, nimeni nu se indoieste ca exista barbati si femei.

iar alternativa la “a te preface ca Mos Craciun exista” nu e “a-i spune copilului ca nu exista Mos Craciun”, ci “a nu te preface ca Mos Craciun exista”.

“Problema mea era daca a te deghiza in Mos Craciun, a pretinde ca Mos Craciun a adus cadourile de sub brad s.a.m.d. sunt actiuni morale sau nu.”

daca a te deghiza in Mos Craciun este imoral, atunci inseamna ca si travesty-ul este imoral:

ambii protagonisti nu sunt ceea ce spun ca sunt. spectatorii sunt indemnati sa creada ca personajul este cat se poate de real. un travestit poate fi femeie, barbat, hetero sau homo insa joaca un cu totul alt rol. la fel, mos craciun poate fi femeie, barbat, hetero sau homo, dar in contextul specificat de tine joaca un alt rol.

deci…tu chiar crezi ca travesty-ul este imoral?

pana la urma cred ca adultii trebuie sa faca ce e in interesul copilului, nu?

in al doilea rand, extrapoland, este moral ce e in interesul copilului si imoral ceea ce nu este in interesul copilului* (bazandu-ne pe definitia data de dreptul international)

ce gandeste un copil cand i se spune din start ca nu exista mos craciun?

ar putea avea o atitudine neutra, adica ridica din umeri si eventual le spune prietenilor descoperirea – cat de moral e sa le spuna adevarul?

ar putea sa fie usor panicat, sa se intrebe daca va mai primi cadouri. sau sa aiba impresia ca altii primesc cadouri mai multe decat el, pentru ca ei primesc si de la mosul.ar avea deci, sentimentul ca i se ia ceva, ceea ce altora li se da (un mit).- cat de moral e sa ii provoci aceasta stare?

ar putea sa aiba sentimentul tradarii sau chiar sa se sperie, vazand atata lume imorala, deghizata in rosu: oare parintii lui care i-au deconspirat hidosul adevar nu au nici o putere sa opreasca aceasta nebunie irationala? cat de moral este sa induci aceasta stare?

nu in ultimul rand, cat de moral este sa faci un experiment pe copilul tau?

mai devreme cineva spunea ca mos craciun nu garanteaza generozitatea. inainte de ’89 mos craciun nu exista oficial, in Romania. era lumea mai generoasa atunci?cum insuflau copilului generozitatea?

nu spun ca mos craciun garanteaza generozitatea, dar o faciliteaza.

“nu ii inselam pe copii cand ne imbracam in mos craciun” – ba da, ii inselam, dar aceasta actiune aduce mai multe beneficii decat dezavantaje – e ca un joc la care participa toata lumea si din care toti au ceva de castigat:

sentimentul de solidaritate, apropierea, complicitatea pentru a face bine (nu rau), overall atmosfera este mai autentica prin aceasta minciuna. da e un paradox, insa asta nu il face mai putin adevarat.

faptul ca o minciuna produce placere cuiva este ok – cel putin uneori, si mai ales daca este vorba de un copil si daca prin asta se evita anumite sentimente de frustrare, de agresivitate, de teama, de neintelegere -dupa cum am aratat mai sus.

revenind, minciuna care produce cuiva placere este ok, dupa parerea mea in multe cazuri:

daca cineva mai are 6 luni de trait si traieste/se simte/arata ca dracu, vei fi nevoit ca in urmatoarele 6 luni sa minti, si iar sa minti pana cand persoana respectiva va inchide ochii.

daca iei un credit la banca, si nu te incadrezi inca in venitul corespunzator, dar stii ca peste 5 luni iti creste salariul, banca va spune o minciuna, tu vei spune o minciuna creditul iti va fi dat in baza unei minciuni. va veti minti reciproc, insa va va face placere pentru ca minciuna asta aduce bunastare pentru ambele parti, un sentiment de complicitate samd.

luati orice “om mare” de pe strada si intrebati-l cand s-a simtit cu adevarat tradat: cand a aflat ca nu exista mos craciun, sau cand si-a dat seama ca nu exista iubire vesnica?

Insa sub masca generozitatii si a unui mos rotofei si amuzant, se ascunde de fapt fata murdara a imoralitatii, a coruptiei, a exploatarii omului de catre om,a muncii copiilor nemancati din China si America Latina, a sistemului consumerist care produce poluare si deseuri, a decadentei si a minciunii, a inselarii unui biet copil incapabil sa discearna intre bine si rau, nu?

Poate ca toate astea sunt adevarate, insa sunt ele adevarate pentru copilul tau? Asta este fata lumii pe care vrei sa i-o arati? La ce-i foloseste o maturizare si o introducere in logica adulta precoce? Ce va ajunge dintr-un copil-adult (poate un adult copil, poate altceva)

concluzia este: nu e ok sa faci un experiment pe copil, indiferent cum l-ai categorisi/justifica. in definitiv, uita-te la fata unui copil cand ii iei jucaria. asta ar trebui sa te faca sa iti dai seama daca este sau nu moral sa te deghizezi in mos craciun si sa ii faci o bucurie a copilariei.

Exemplul 2 nu arata decat ca a nu-i spune baiatului despre Mos Craciun inseamna un bine pentru tine nu pentru el. (cumintenia lui) Daca respectiva cumintenie ar fi un bine si pentru el, ai putea si tu sa motivezi asta altfel decat prin Mos Craciun. Iar apoi, explicatia cred ca poate fi transmisa intr-o forma si copilului (prin exemplele date de Gramo: Dumnezeu, exemple de vieti frumoase, etc.) si iar, nu mai e nevoie de Mos Craciun cel fizic.

Exemplul 1 se aplica la cazul tau dar nu la problema de aici. Intrebarea e “Nu e imoral sa-i faci pe copii sa creada ca exista Mos Craciun?” si nu la ce facem daca asta deja s-a intamplat.

Intr-un comentariu anterior incercam (desi dupa parerea mea n-ar fi fost nevoie) sa spun mai clar despre ce e vorba: nu despre a nu le spune copiilor povesti (inclusiv despre Mos Craciun) si nici despre a le da sau nu copiilor diferite alte informatii.

Problema mea era daca a te deghiza in Mos Craciun, a pretinde ca Mos Craciun a adus cadourile de sub brad s.a.m.d. sunt actiuni morale sau nu.

Exista cazuri in care minciunile nu sunt considerate imorale (cel putin de unii oameni): daca criminalul ma intreaba daca victima s-a ascuns in tufis, e ok sa mint. De obicei e vorba de minciuni prin care e evitat ceva mult mai rau.

In schimb, faptul ca o minciuna produce placere cuiva n-o face ok.

“ce ar fi asa in neregula in a-l minti pe copil ca sa se simta bine?” – pentru mine intrebarea asta suna ca “de ce-ar fi in neregula sa furi, daca asta te face sa te simti bine?”

Lasand asta la o parte, nu stiu cat de bine te face sa te simti parerea ca exista Mos Craciun. Te face sa te simti cu mult mai bine decat o poveste frumoasa despre Mos Craciun (spusa fara pretentia ca e mai mult decat o poveste)? Nu stiu. Te face sa te simti atat de bine incat sa nu conteze felul in care te simti atunci cand afli ca ai fost inselat de oamenii mari, iar Mos Craciun nu exista? Nu prea cred.

Again, nu vad decat vreo cateva variante aici:

1) Nu ii inselam pe copii atunci cand ne imbracam in Mos Craciun sau pretindem ca el le-a adus cadourile s.a.m.d. – Nu vad cum ar putea fi aparata asta.

2) Ii inselam, dar e ok, fiindca prin asta evitam un rau foarte mare si pe care nu l-am putea evita in nici un alt fel – Care anume?

3) Ii inselam, dar le facem un bine, asa ca e ok.

@lector, de pilda, pare sa sugereze ca binele ar fi cumintenia. Un personaj dintr-o povestire (sau un prieten imaginar) nu e convingator, fiindca n-ai certitudinea ca exista. Daca crezi ca Mos Craciun exista, atunci e mai nashpa sa vada ca nu esti cuminte.

Dar aici cred ca exista alternative mai bune. Un parinte credincios, de pilda, poate sa-i vorbeasca copilului sau despre Dumnezeu. Un parinte necredincios poate sa-i vorbeasca despre o multime de oameni care au dus vieti frumoase s.a.m.d.

4) E o inselatorie nevinovata (fiindca e facuta fara vreo intentie urata), necesara pentru atmosfera sarbatorilor de Craciun. – Again, nu sunt suficiente povestile? Adultii nu se pot bucura de sarbatorile de Craciun si de cadouri fiindca nu cred ca Mos Craciun exista? Credinciosii nu pot sarbatori nasterea lui Iisus, daca nu isi invata copiii ca exista Mos Craciun?

spune-i unui copil tot adevarul si il transformi in adult. spune-i ca o sa moara, ca o sa imbatraneasca, ca exista copii care mor de foame/care mor in razboaie, spune-i despre nedreptate, despre terorism, despre fanatici, despre gauri negre si eruptii solare, despre accidente aviatice, despre cancer si despre injectii, despre nepasare si ignoranta, despre otrava si asasinate in serie, despre goana dupa profit care se cladeste pe munca semi-sclavagista, despre moartea caprioarei samd.

cred k dak toate aceste adevaruri ar fi demitizate inainte de vreme, copilul in cauza ar fi un candidat serios pentru Spitalul 9. (am fost acolo. nu e placut)

in orice caz, cred k mos craciun nu e comparabil cu nimic din ce am zis mai sus si mai mult cred k este (mai) imoral sa ii iei unui copil copilaria decat sa i-o intretii cu “minciuni nevinovate”

poate ca realitatea lor nu este asa usor de interpretat precum pare la o prima observatie.

poate ca desi cescuta e goala copilul ala ia totul foarte in serios si isi defineste niste comportamente care ii vor folosi (sau nu) mai tarziu.

multi psihologi de copii (din lipsa unui cuvant mai adecvat) spun ca pentru un copil joaca este foarte serioasa, si chiar daca el aparent se joaca, practic el traieste in acea realitate a jocului.

sa il scoti p santy claus din ecuatie ar fi ca si cand i-ai lua animalutul vorbitor (care nu e de fapt nici animal nici vorbitor), laptopul care te invata limbi straine (care de fapt nu e laptop).

Probabil ca copilul va fi distrus cand va mai creste si isi va da seama ca animalutele de plus nu sunt reale, ca ursuletul nu poate vorbi, ca prietenul imaginar nu exista, ca laptopul era doar o escrocherie, samd.

1. moaca mosului e omniprezenta: la teve, in magazine, la scoala, pe afise, pe coca cola. Cine sint eu sa contrazic evidenta?
Vlad -baiatul meu- m-a prins deghizat in mos acum doi ani dar nu s-a gindit ca mosul n-ar exista, ci doar ca am vrut sa-l pacalesc.

2. cind Vlad n-are chef de teme, ii spun ca mosul il vede ca nu e cuminte si nu-i va aduce cadouri. Pina acum trucul a functionat ireprosabil.

In primul rand, observ ca unii comentatori chiar au luat in serios “sfaturile” mele de acum 2 posturi si le aplica.

Eu cred ca e o diferenta esentiala intre a crede, intr-un sens metaforic, in “spiritul Craciunului” si a crede ca un nene gras imparte cadouri gratis tuturor copiilor din lume intr-o singura noapte.

De asemenea, e o diferenta intre a-i spune unui copil povesti si a incerca sa-l faci sa creada pe bune ceva. Din ce am vazut eu, copiii invata de mici (de la 2 ani, gen) sa “se joace de-a…”. Ei se pot juca de-a ‘acum beau cafea’, de pilda, folosind o cescuta goala de plastic. Banuiesc ca in situatii de felul asta ei inteleg ca fazele respective nu sunt pe bune.

Cred ca in felul asta pot vedea si povestile. Sau, cel mult, le pot vedea in lumina: “asa se povesteste, poate o fi asa, poate nu.”

Cu Mos Craciun lucrurile stau diferit. Aici adultii nu se limiteaza la a spune o poveste frumoasa.

Daca vreun parinte crede pe bune in Mos Craciun, atunci el isi induce in eroare copilul in mod neintentionat, bineinteles (dar un astfel de parinte n-ar trebui sa cumpere cadouri).

Totusi cati adulti chiar cred pe bune ca exista Mos Craciun? I mean, e suficient un singur Craciun ca sa te lamuresti. E un experiment simplu. Nu apare nici un cadou necunoscut sub brad. The end.

Acum trec la argumentele aduse. Unul dintre ele pare sa fie: da, ii mintim, dar nu e singura minciuna. Sry, dar daca fur de la un om de la care mai fura si altii, furtul meu nu devine moral.

Alt argument: ii mintim ca sa se simta bine, deci e ok. Nu, nu e. Asa ar putea spune si partenerul care te inseala: “Ti-am spus ca inca te iubesc ca sa te simti bine.”

Ultimul lucru: Spiritul Craciunului e o chestie foarte misto, avem nevoie de naratiuni frumoase s.a.m.d.

Da, inteleg asta. De asta am vorbit mai inainte despre povesti. Povestile sunt suficiente. Cand ii spui unui copil o poveste nu il inseli, fiindca si el stie ce-i un joc de tip “make believe” (ne facem ca credem X si Y).

Si cam asta e tot ce am retinut pana acum. Cum spuneam, eu sper ca exista o justificare pentru a face din Mos Craciun mai mult decat o simpla poveste, dar inca n-am gasit-o.