Monthly Archives: April 2013

Sicrie din Ghana

Vreti sa fiti inmormantati intr-un peste? Sau intr-o sticla de Cola? Intr-un avion, un ananas, un ciocan? Sau intr-o biblie? Intr-un pantof? Intr-un ardei iute? In Ghana sunt de toate:

sicrie din Ghana
Din cate am auzit, nu costa decat vreo 500 de dolari.

Iar acum, daca sunteti ca noi, o sa va ganditi la diverse figuri publice (nu numai de politicieni) si la ce fel de sicriu i s-ar potrivi fiecaruia. 🙂

Despre copiii care-si aduc parintii la gradinita bolnavi (sau invers) – o falsa dilema

Problema economica e simpla: copiii adusi bolnavi la gradinita ii imbolnavesc pe ceilalti copii, parintii celorlalti copii vor plati bani pentru medici si tratamente, vor lipsi si ei, pana la urma, de la serviciu (productivitate scazuta) si asa mai departe. Toate astea costa bani, iar o parte din aceste cheltuieli s-ar putea sa fie acoperite din bani publici. Pana si “gandirea rece” a economistilor ne arata ca adusul copiilor bolnavi la gradinita e pagubos.

Exista, poate, si o dimensiune morala: “De ce sa se imbolnaveasca si copilul meu din cauza copilului tau? De ce nu il tii acasa atunci cand are o boala contagioasa, chiar daca e o simpla viroza? De ce risti sanatatea copilului meu, aducand copilul tau, care are o boala transmisibila, la gradinita?”

Problema exista si nu e o problema absconsa, din carti sau tratate. Oamenii continua sa se poarte asa si exista si explicatii pentru asta – e mai comod pentru un parinte sa duca un copil usor bolnav (chiar daca “un pic” contagios) la gradinita in loc sa stea cu el acasa sau sa plateasca pentru o bona, angajatorii vor sa vii la serviciu si nu accepta scuze, gradinitele primesc si copii bolnavi etc.

De ce este asta o falsa dilema? Fiindca solutia nu poate fi gasita, probabil, fie in societatea civila, fie la nivel politic. Nu e ca si cand fie parinti se educa unii pe altii (pe forumuri sau pe net sau prin alte mijloace) sa devina mai responsabil, fie statul, prin institutiile sale, actioneaza, inasprind regulile in ceea ce priveste controlul medical in gradinite si acordand facilitati angajatorilor care le permit parintilor cu copii bolnavi sa lucreze de acasa.

Nu e aici un “ori asta, ori asta”. Trebuie sa ne batem capul toti si sa facem toti ce putem.

Cristian Tudor Popescu despre Florin Cezar Ouatu

Am ascultat, ne-am amuzat. Domnul Cristian Tudor Popescu are talent in manuirea cuvintelor. Totusi, in afara rafalei in diagonala, catre politicieni, reactia dansului fata de Florin Cezar Ouatu a fost nedreapta (in paranteza fie spus, noua ne-a amintit de felul in care rad unii copii de altii la scoala – ia uite cum are cutare parul, ia uite cum il cheama, poate-i gasim o porecla etc.).

Pe scurt, o critica reala ar fi avut ca subiect melodia, versurile si interpretarea. Ridiculizarea vocii de contratenor nu e o critica (pana si Antena 3 s-a prins de asta).

E ca si cand ar veni Philippe Jaroussky in Romania si ne-am hahai ca vitele ca are vocea subtire. Florin Cezar Ouatu e un Jaroussky al Romaniei (sau un Andreas Scholl al Romaniei, daca preferati). Daca nu ne credeti, uitati-va, de pilda, aici.

Asta nu inseamna ca nimeni nu poate critica felul in care interpreteaza Cezar o piesa muzicala. Iar cand e vorba despre muzica usoara, poate e suficient sa asculti cu atentie, sa vezi daca nu auzi ceva care suna gresit, daca vocea suna placut sau spart, daca se trece prea brusc de la tare la incet sau invers, sa te intrebi daca ti se pare expresiva interpretarea sau nu,…

Sau poate nu e suficient, in fine, nu pretindem ca ne pricepem la asta. Ne pricepem doar sa observam ca bascalia ieftina nu reprezinta o critica ok.

Despre educatie si raspundere

Am observat ca destui oameni spun ca avem o problema cu educatia. Suntem cam varza. In plus, tot mai multi oameni isi dau seama ca e important sa nu fim varza la educatie. Ca daca in prezent nu prea avem absolventi de liceu si de facultate care chiar sa merite diplomele alea, asta inseamna ca peste 20 de ani n-o sa mai avem decat doctori, juristi, ingineri si in genere meseriasi foarte prosti – ca o sa murim pe capete in spitale, nimeni n-o sa mai inteleaga legile, toate constructiile or sa se darame si n-o sa le mai poata repara nimeni s.a.m.d.

Mult mai putini realizeaza ca exista si o alta legatura intre nivelul de educatie si calitatea vietii. Un om care a ramas cu ceva, de pilda, de la orele de biologie din liceu, traieste altfel o plimbare prin padure decat unul care n-a ramas cu nimic. Primul distinge o multime de specii de plante si insecte, are o experienta bogata si poate avea ganduri mult mai bogate cu privire la tot ceea ce vede in jur. Al doilea e o vita care nu vede mai nimic si nu intelege mai nimic, nu se gandeste la mare lucru si traieste degeaba. Calitatea vietii nu e data, pur si simplu, de cantitatea de placere animalica pe care o poti simti inainte sa crapi, ci si de complexitatea experientelor si gandurilor pe care le ai.

Acum, oamenii care se plang la noi ca stam prost cu educatia se uita, de obicei, intr-o singura directie – la guvernantii responsabili (cum ar fi minstrul educatiei), la institutiile de invatamant si la profesori. Aproape nimeni nu ridica public niste intrebari de bun simt:

  • Cati parinti din Romania le spun copiilor lor ca educatia lor este importanta?
  • Cati parinti din Romania nu numai ca le spun asta copiilor, dar incearca sa ii educe in spiritul asta?
  • Cati parinti din Romania le spun copiilor, de mici, ca au datoria sa invete, intre altele si fiindca pentru educatia lor sunt cheltuiti bani publici?
  • Cati parinti din Romania incearca sa le formeze copiilor deprinderea de a se pregati pentru scoala, stand cu ei sa isi faca lectiile in fiecare zi, din copilarie si pana in adolescenta?
  • Cati parinti din Romania, intalnind asemenea intrebari, chiar se gandesc daca nu cumva gresesc, daca nu cumva nu fac destul pentru educatia copiilor lor, in loc sa strambe din nas sau sa isi gaseasca scuze?

E usor de inteles de ce jurnalistii nu insista asupra unor asemenea intrebari. Daca ar insista, ar risca sa isi piarda o parte din public, fiindca publicul nu e obisnuit sa fie criticat. Iar salariile lor depind de audienta publicatiei care ii plateste. Mai exista, totusi, si oameni ale caror salarii nu depind de numarul de cititori.

Raspunderea cu privire la educatie nu e doar a oficialilor si institutiilor. E si a parintilor si chiar si a copiilor. Poti intelege de foarte mic ca ai datorii, obligatii, raspunderi. Poti intelege ca ai si raspunderea de a deveni un om educat.

Parintii te pot invata asta – chestiile astea functioneaza, nu trebuie decat sa ne uitam la niste tari mai civilizate decat Romania (aici, de pilda, am gasit urmatorul paragraf: “Special attention must be focused on pupils’ learning abilities and their opportunity to assume responsibility for their own learning, setting objectives for it, and its planning, implementation and assessment.”; poate nu e o intamplare ca e vorba despre sistemul educational din Finlanda, una dintre tarile cu cele mai bune rezultate in domeniul educatiei).

Bineinteles ca si profesorii ii pot invata pe copii sa fie mai responsabili cu privire la educatia lor. Dar bazele unei educatii de calitate se pun inainte ca un copil sa ajunga la scoala (neuroscience stuff, google it). Iar daca parintii nu fac nimic, e ciudat sa ne asteptam ca doar profesorii si institutiile sa faca totul.

Sigur, parintii trebuie si ei sa invete cum sa isi educe mai bine copiii. Parintii finlandezi (fiindca tot am pomenit Finlanda) primesc gratuit o multime de materiale in scopul asta, de la nasterea copilului. Nimeni nu spune ca institutiile statului n-au nici o raspundere, dar daca nu facem altceva, ca parinti, decat sa aruncam pisica moarta in curtea diferitelor institutii, nu o sa ajungem nicaieri.

Ca sa fie clar, nu pretindem ca avem solutia problemei educatiei din Romania. Voiam doar sa spunem ca exista o parte a problemei despre care nu se vorbeste de obicei.

Despre casatorii si adoptii

In acelasi articol din Adevarul, dedicat propunerii de legalizare a parteneriatului civil sunt citati doi politicieni, domnul Madalin Voicu, deputat PSD, spunand ca “S-ar face un sacrificiu cu acei copii care sunt adoptaţi de persoane de acelaşi sex.” si Ioan Iovescu, senator PPDD, care (potrivit jurnalistilor de la Adevarul) se intreaba: “De unde ştim noi dacă acel copil pe care vor să-l adopte are înclinaţie spre chestia asta? Lezează drepturile copilului.”.

Continue reading

Despre libertatea opiniei si dezbaterii publice (post dedicat Alinei Gorghiu)

Fiind vorba despre o persoana pe care am votat-o si a carei aparitie in blogosfera am anuntat-o public, ne permitem sa-i dedicam un post. Adevarul o citeaza spunand despre propunerea legalizarii parteneriatelor civile intre persoane de acelasi sex:

Este inoportună şi va rămâne aşa cel puţin pe termen mediu. Nu aş vota o astfel de iniţiativă. Nici eu nu sunt pregătită să văd legalizarea acestor uniuni, oricât de liberală ar putea părea o astfel de lege. Cred că nu trebuie nici măcar pusă în dezbatere publică […]

Speram ca e vorba despre o prostie a ziaristilor de la Adevarul, care i-au denaturat spusele. De ce? Fiindca gandirea liberala suna, de fapt, cam asa (daca nu aveti rabdare, puteti trece peste citat):

Continue reading

Reteta zilei

E cu fructe uscate (prune, caise, ananas uscat, dar nu si banane uscate, sunt cea mai gretoasa chestie posibila), eventual un pic de dulceata (de nuci verzi, sa zicem, struguri sau trandafiri), branza de burduf (chiar si din aia uscata, la borcan), smantana si iaurt (dietetic). Amestecate toate intr-un bol, desigur, lasate un pic “sa se cunoasca” intre ele, servite cu un praf de scortisoara sau alt condiment si mai smecher (cardamom, ghimbir etc.) pe deasupra, daca vreti neaparat ceva fancy. 🙂

Give it a try, n-o sa muriti.