Nasterea la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti 2013

Nu e despre spaga, nu e despre experienta trista si ingrozitoare a nasterii in spitalele de stat. La Spitalul Universitar din Bucuresti am nascut si prima data in 2007, nici atunci nu a fost vorba despre spaga, dar acum experienta a fost altfel.

Internarea la camera de garda a fost ca in filme. Ceva gen Grey’s Anatomy. Nu a durat mult. Personalul de la receptie si medicii care mi-au facut fisa de internare au fost amabili, pana si portarul ne-a indrumat zambind. Holurile erau luminoase si curate ca intr-un spital privat.

Urmeaza si o parte mai putin placuta, dar care nu are legatura cu spitalul – asteptarea intr-un salon care s-a umplut brusc cu femei insarcinate. Aici m-am simtit cel mai prost. Asistentele si infirmiera si-au facut treaba impecabil cand m-au pregatit pentru operatie. Ceea ce m-a stresat cel mai tare a fost atitudinea unor paciente. O pacienta care intreba cati oameni o sa fie in sala de operatie si apoi isi pregatea plicurile cu bani. O alta baga bani in buzunarele tuturor cadrelor medicale intalnite. M-am simtit umilita. Puteti spune ca e o prostie, dar inaintea operatiei vazand asa ceva m-a luat frica mai tare pentru ca nu stiu sa dau bani si am crezut ca acest lucru va afecta nasterea, pe mine, copilul. A, si atitudinea acelor paciente nu era de genul ‘va rog ajutati-ma, va dau bani, faceti ceva’, era altceva. Repet, nimeni nu cerea bani sau conditiona actul medical. Personalul ne trata si ne-a tratat pe toate la fel.

Un efect pervers al acestor atitudini: abia iesita din operatie, tremurand, m-am chinuit sa ii dau 10 ron unei asistente pentru ca imi era frica ca nu o sa-mi faca un calmant. Bineinteles, asta era in capul meu si oricum imi era imposibil fizic sa ajung la buzunarul ei. Doamna m-a refuzat politicos si mi-a spus zambind: ‘De ce insistati doamna? Nu veti reusi!’ Ei, faza asta m-a facut totusi sa zambesc si mi-am promis ca o sa incerc sa nu ma mai pun intr-o situatie asa de disperata si umilitoare.

Ce mi-a placut:

Intr-un spital de stat am vazut copilul imediat ce a fost scos, vinetiu si pufos. L-am si pupat. Mi-a fost adus in aceeasi zi, dar nu mai tin minte dupa cat timp exact pentru ca eram sub efectul anesteziei. Asistenta de la neonatologie care l-a adus prima data l-a pus perfect la san si mi-a dat cateva sfaturi utile. Noaptea, o alta asistenta la fel de draguta si profesionista mi-a adus copilul sa-l hranesc. Toate fara niciun stres. M-a ajutat, mi l-a asezat corect, pentru ca nu ma puteam misca. Am fost intrebata de fiecare data daca mai vreau copilul cu mine sau daca vreau sa ma odihnesc, daca am nevoie de calmant sau orice altceva. Colega mea de salon a inceput sa planga la un moment dat pentru ca nu mai stia cum sa linisteasca copilul. Au aparut imediat 2 asistente, una de la neonatologie si una care avea grija de mame. S-au prins imediat din ce cauza plange, au linistit-o, i-au explicat ce se intampla. Deci nu numai eu am fost tratata ok.

Ce a fost mai ciudat:

Problema halatului pentru vizitatori. Nu inteleg de ce un halat purtat de mai multi oameni in aceeasi zi e sigur. Nu e de unica folosinta. Cand in sfarsit am avut voie sa mananc ceva, imi trebuia un vas in care sa pun mancarea. Colega mea de salon m-a ajutat cu un borcan, in care am pus pretioasa supa care avea un gust ingrozitor, parea ca au fiert un bocanc si mi s-a dat zeama. Mancare buna iti puteai cumpara de la parterul spitalului.

Mai vreau sa multumesc medicilor Gheorghe Gica de la Medlife Grivita, datorita lui am avut o perioada de sarcina frumoasa si cu mai putin stres, si Inei Moldovan de la Spitalul Universitar pentru o nastere frumoasa si o cusatura fina care nu mi-a creat probleme. Stiu ca ei si-au facut doar jobul pentru care sunt platiti, dar au facut-o intr-un mod uman si profesionist. Cred ca medicii acestia care muncesc si nu sunt vedete merita sa primeasca multumiri pentru normalitate. Si sper ca mai sunt si altii ca ei.

Am scris postul acesta din doua motive. Pentru ca exista si nasteri normale care nu apar in presa si pentru ca am realizat ca uneori nu sistemul medical de stat e de blamat, ci acei oameni care ii perpetueaza coruptia.

Si nu stiau cine sunt si ce profesie am. Am completat formularul cu profesia parintilor la externare. Nu am stat intr-o rezerva platita. Tatalui nu i s-a cerut niciun ban.

One thought on “Nasterea la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti 2013

  1. Ileana

    Exact asta m-a frapat şi pe mine când am născut la Giuleşti în 2011: isteria cu datul banilor la asistente şi la doctori. Din ce am observat, pacientele erau cele săritoare cu banii, nici un cadru medical nu a condiţionat actul medical de primirea unor bani. Nu vreau să generalizez, sunt sigură că există şi doctori şi asistente care fac asta. Dar m-a frapat preocuparea pacienţilor pentru asta şi m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva asta o fi determinantă la nivel macro.
    Sigur, e de înţeles de ce oamenii dau bani: vor să fie trataţi corect şi frumos. Dar ei nu-şi dau seama că, de multe ori, ar putea fi trataţi decent dacă pur şi simplu şi-ar “cere drepturile” ca să zic aşa. De pildă, mie o asistentă mi-a vorbit la un moment dat urât, iar eu i-am spus răspicat să nu-mi vorbească aşa; ea şi-a cerut scuze pe un ton blând şi de atunci s-a purtat ireproşabil.
    Nici mie nu mi s-au cerut bani (de fapt mi s-au cerut, dar numai pentru epidurala pe care am făcut-o, nici acum nu ştiu dacă aia a fost o plată oficială sau nu). Şi eu mi-am propus să nu dau bani (din aceeaşi cauză: mi-ar fi fost ruşine să fac asta). Abia la sfârşit de tot, după 9 zile de stat în spital (din motive de anemie) m-am dus la 4 dintre asistente, cu care deja aproape că mă împrietenisem, şi le-am oferit nişte bănuţi, în semn de mulţumire (una dintre ele m-a refuzat politicos, iar o alta abia a acceptat – şi asta pentru că reuşisem să construiesc o relaţie cu ele).

Comments are closed.