

Sa mancam si noi, nu de alta.
Wanna talk about it?
Or sa spuna unii ca am ceva cu domnul Vanghelie, fiindca l-am mai pomenit de curand. Dar eu n-am nimic cu dansul. Nici macar nu suntem de pe aceeasi planeta. Nici nu stiu daca ar trebui sa se ocupe dansul personal de magazinele Economat din sectorul 5.
Simplu. Iti iei ceva la o caserola, te duci intr-o statie de troleu, stai frumos pe bancuta si mananci pe botul unei masini parcate aiurea pe trotuar.

p.s.: Don’t get me wrong, nu vreau sa spun ca domnul cu caserola e nashpa (de altfel, la sfarsit si-a aruncat gunoaiele la cos). Doar ca mi s-a parut funny.
Am vrut sa-mi cumpar din Carefuri. Am luat unul frumos impachetat, cu o eticheta pe care era trecut codul de bare si cat cantareste – 500 grame. La casa, cica nu pot sa-l cumpar, fiindca n-am fost sa mi-l cantareasca.
Eu cred ca doar o minte bolnava s-ar fi putut gandi ca un produs cu gramajul trecut pe ambalaj trebuie, de fapt, sa fie cantarit. Cu toate astea, cineva care lucreaza la supermarchetul ala si-a inchipuit, se pare, ca toti cumparatorii au minti bolnave.
Sau macar toti cumparatorii de brokoli. A aparut vreo stire cum ca daca mananci brokoli te strici la cap, si n-am vazut-o si eu?
E prima data cand incerc, asa ca va rog sa fiti ingaduitori!

Acuma, poate sunt eu varza si nu ma prind la chestii mai de finete, dar mie mi se pare ca sushi astia se fac mai usor decat sarmalele. Nu c-as fi facut vreodata sarmale, dar asa imi inchipui. Anyway, mai bine va spui cum am facut.