Category Archives: cultura

Chestii românești

33598266
Nu, nu există un fel românesc de a te căca. Sau de a mânca rahat la televizor. Sau de a trăi, în genere vorbind. Există tradiții, dar cu unele nu prea merge să te lauzi (robi, gen). That aside, există români care salvează vieți omenești. Nu le salvează ”românește”. Există români care luptă împotriva discriminării. Nu o fac ”românește”, chiar dacă trebuie să țină cont de tot felul de prejudecăți specifice locului (nu, nici măcar alea nu sunt românești, le mai au și alții).

A te mândri cu ”chestii românești” e stupid, de cele mai multe ori. Nu există o ”știință românească” (un mod românesc de a face știință), o ”literatură românească” (un mod românesc de a face literatură), o ”pictură românească” (un mod românesc de a picta). Există contribuții românești valoroase în știință, cultură etc. Există români care încearcă să schimbe ceva în politică. Te poți bucura pentru lucrurile pe care le fac românii (unii dintre ei) și dacă nu sunt ”specific românești”. E suficient că au valoare universală.

Când un român vine cu o fază extrem de originală (în orice domeniu), aia are valoare tocmai pentru că nu o apreciază / imită / etc. doar românii, tocmai pentru că nu rămâne o chestie românească. Naționalismul și mândria națională nu înseamnă izolare. Hai, la mulți ani.

Femei supertari (2)

De data asta fără povestire. Sunt trei. Performance artists.

  1. Valie Export (Google her, sunt o multime de chestii interesante despre ea). Aici o expozitie, aici e un film făcut de ea în 1985. În 2006, Marina Abramovich i-a „repus în scenă” una dintre performanțe.
  2. ORLAN. Are un site personal aici, dincoace găsiți un documentar făcut despre ea (în 2001, de atunci a mai făcut multe chestii, dar tot merită văzut). Are mai puțin de a face cu feminismul (comparativ cu Valie Export) și mai mult cu transumanismul. De obicei e pusă în aceeași gașcă cu Stelarc.
  3. Regina José Galindo e din generația următoare. Dacă vă grăbiți, aici (NSFW) e un exemplu pentru ce face. Dacă nu vă grăbiți, sunt o mulțime de chestii interesante pe site-ul ei personal. Iar aici e un interviu cu ea (din 2006).

Femei supertari (1)

Constanta Erbiceanu
A fost supertare Constanţa Erbiceanu. In primul rand, trebuie sa va ganditi in ce atmosfera a crescut. Mama si tatal ei avea un “salon” cultural la care veneau Eminescu, A. D. Xenopol si Negruzzi (plus altii de la Junimea). Adica, na, cum e sa-i ai mereu musafiri in casa pe astia, right? Si cand nu erau astia in vizita, mai trecea Iorga sa imprumute cate o carte. In plus, mai venea la seratele familiei ei si un compozitor, prof la Conservatorul din Iasi, Eduard Caudella. Asta e tipul care l-a descoperit pe Enescu, pe cand era un mucos. A vazut ca are talent si i-a batut la cap pe parintii lui sa-l trimita sa invete sa cante la vioara. Keep that in mind.

In al doilea rând, Constanța a fost printre primele femei din Romania care si-au luat bacul (in 1893). Dupa care a taiat-o in Germania, unde l-a avut prof de pian pe Carl Reinecke. Asta studiase cu Felix Mendelssohn, Robert Schumann si Franz Liszt.

Dupa aia s-a plimbat si a dat concerte prin Paris, Londra, Berlin etc. A ajutat-o un compozitor polonez, Moritz Moszkowski, care a scris pentru ea si un concert pentru pian și orchestră (despre Moszkowski s-a spus ca e cel mai tare compozitor de piese pentru pian, după Chopin). I-a placut in Berlin si s-a mutat acolo. Si daca tot statea in Berlin, s-a apucat sa studieze muzicologie. Si daca tot era acolo, s-a dus si la cursurile de filosofie (probabil la Universitatea Humboldt; ma rog, pe atunci se chema Friedrich-Wilhelm; nu i-a mai prins pe Hegel si Schopenhauer, care au predat acolo, dar i-a prins pe cei mai buni studenti ai lor, probabil).

Dupa aia, cand s-a plictisit sa stea in Berlin, s-a intors in Romania, a devenit profa la Conservator (colega cu Enescu, gen; printre altii, l-a avut ca student pe Valentin Gheorghiu) si a creat scoala romaneasca de pian. Just like that.

[Poza am luat-o de aici.]

O contributie la istoria muzicii

Mai intai trebuie sa ascultati asta. E tema de la Castlevania III, un joc pentru NES care a aparut in 1989. In ’95, aceeasi tema e fost editata in FastTracker 2 si a ajuns sa sune asa (varianta originala e aici), piesa a circulat mai intai pe BBS-uri. In fine, in 2012 Kill the Noise au “lansat” direct pe YouTube Black Magic (Kill The Noise part 2), unde o sa recunoasteti aceeasi tema. Iar acum asteptam sa vedem ce-o sa se mai intample. 🙂

Ce am mai jucat

Mai multe chestii, dar dacă ar fi să facem o singură recomandare, atunci: The Beginner’s Guide. Îl puteți lua de pe Steam sau puteți vedea pe YouTube cum îl joacă altcineva (nu e mare diferență). E diferit de toate jocurile pe care le-am văzut până acum, dar nu se poate spune că e un gen nou de joc, fiindcă probabil nu vor mai apărea jocuri pe același stil.

Prejudecata zilei: Credinciosii sunt irationali

Iar în ce îi priveşte pe cei ce consideră că credinţa şi raţiunea sunt două ţinuturi distincte şi ar dori să ne facă să gândim că bunul simţ nu are ce căuta tocmai acolo unde e mai mare nevoie de el, sunt hotărât să nu argumentez niciodată împotriva unor astfel de oameni, lăsându-i în posesia netulburată a prejudecăţilor lor.

(Episcopul George Berkeley, Alciphron: or the Minute Philosopher, 1732)

Ora de religie

Mno, ăia care făceau până acum cerere nu mai trebuie să facă, iar ăia care nu făceau, de-acuma trebuie să facă. Mare brânză. Motivul e simplu. Nu toți sunt creștini ortodocși. Iar dintre cei care sunt, nu toți vor asta pentru copiii lor – să devină buni credincioși ortodocși. E aiurea să fii făcut să te simți prost pe motivul asta, să trebuiască să faci o cerere și să dai explicații. Să te scuzi, vezi doamne, că nu-ți dai copilul să fie educat să devină un bun credincios ortodox.

De scuze și explicații ai avea nevoie dacă ai spune că nu vrei ca al tău copil să învețe să citească, să socotească, că nu vrei să aibă cultură generală, că nu vrei să primească o bună educație științifică sau că nu vrei să învețe să gândească critic, cu propria minte. Sau dacă ai spune că nu vrei să devină un om corect, un bun cetățean și alte lucruri de felul ăsta.

Sigur că nu poți avea o cultură generală bună dacă nu știi nimic despre religie. Credințele religioase sunt o parte a culturii noastre. Spun ceva despre noi, ca oameni. Dar la fel stau lucrurile și cu muzica, artele plastice sau arhitectura. Dacă nu poți să distingi între baroc și gotic, ai o mare gaură în cultura generală. Ca să nu mai vorbim despre stilul brâncovenesc. Sau despre alte chestii specific românești, care s-ar putea învăța în cadrul unor ore de etnografie și folclor.

Dar din cultura universală recentă fac parte și jocurile pe calculator. Cum mai poți fi un om cultivat, în prezent, dacă n-ai auzit de Mario, Sonic sau Zelda? Nu ține de cultura generala să știi că Wolfenstein a fost primul shooter 3D? Nu e firesc să îl joci la ore, ca să îți dai seama cum era?

Ar fi util ca la școală copiii să învețe să cânte la un instrument muzical? Poate că da. Ar fi utile niște ore de istoria tehnologiei? Nu e interesant să înveți la școală despre cum au apărut vapoarele cu aburi, despre cum explodau la început cazanele și despre cum au fost introduse, după tot felul de discuții, reglementări de siguranță pentru cazane? Sau despre cum au fost inventate și cum functioneaza televizoarele sau cuptoarele cu microunde?

Nu suntem toți strategi militari, croitori sau tâmplari, dar nu ar putea să țină de o minimă cultura generală să ai câteva noțiuni de strategie militară, de tâmplărie sau de croitorit? Nu e normal să poți distinge un goblen de un milieu croșetat? Și dacă tot vorbim despre meserii, câteva noțiuni de drept, contabilitate sau statistică nu i-ar strica nici unui adolescent. De ce nu ar exista asemenea ore la școală? De ce ar fi mai importantă istoria religiilor decât istoria dreptului?

Părinții pot dori tot felul de ore. Dar ce contează asta? Chiar dacă majoritatea părinților ar cere anumite ore, ce importanță ar avea asta? Există, totuși, specialiști. Sunt oameni care au studiat pedagogia, psihologia școlară și tot felul de chestii din astea. Nu e mai bine să vedem ce cred și ce spun ei?

Altfel, sigur, oricine poate avea păreri. Un lucru e sigur: nu ne putem permite să plătim bani publici pentru prea multe ore și nici nu e ok să le facem copiilor un program exagerat de încărcat. Există o serie de abilități și cunoștințe de bază, la care nu se poate pune problema să renunțăm. Religia, nici măcar predată ca la școală și nu ca la biserică, nu se află printre ele.

Să ne gândim, prin contrast, la istoria literaturii universale – nu ar trebui să se facă așa ceva la școală, ani de-a rândul? Și totuși nu se face. Dar atunci tu, ca părinte, ce faci? Stai ca prostul? Scrii petiții? Poate faci și asta, dar încerci să le faci copiilor tăi un program de lectura, să citești cu ei, să discuți. Dacă ții neapărat ca ei să devină și niște buni creștini ortodocși, cine te oprește să mergi cu ei la biserică, să citești împreună cu ei Biblia și să o discuți s. a. m. d.? De ce să plătim noi pentru asta? Nouă, în particular, ni s-ar părea o nesimțire să îi punem pe alți oameni să plătească pentru ca Răzvan și Mihai să devină niște buni catolici.

In toată Europa se distinge între “education about religion” și “education into religion”. A doua chestie nu se face pe bani publici. Prima se poate face pe bani publici, dar s-ar putea să fie alte chestii cel puțin la fel de importante pentru care să vrem să folosim banii ăia. De ce să plătim pentru ore de dans sau pentru autoapărare, când orele respective ar putea fi oferite ca opționale, în locul religiei? Chiar e nevoie să înveți despre religie din clasa 0 și până termini liceul, în fiecare an?

Sigur asta vrea Dumnezeu, să se roage copiii în loc să danseze?

Leapșa cu cărțile de pe Facebook încinge câteva creiere stătute

Și nu, faptul că bagi nasul prin niște cărți nu e o garanție că n-ai un creier stătut.

Denigratorii și apărătorii lepșei par să uite că nu toți oamenii scriu pe Facebook ca pe un blog. Nu toți își fac postările accesibile în afara listei de prieteni.

Și atunci e vorba despre găști. Există găști de oameni care citesc și pomenesc uneori chestii pe care le-au citit. Ăstora nu li se pare ciudat să vorbească despre 10 cărți care i-au marcat.

În alte găști, dacă se apucă unul să înșire “cărți citite”, e clar că încearcă să se dea mare.

Continue reading

Life changing stuff

Sunt oameni care se uită la filme, joacă jocuri, intră pe net etc. doar ca să se distreze. Sau ca să nu se plictisească. Ca și când asta ar fi viața lor – trebuie să își piardă timpul cu un job sau cu mersul la școală, iar în rest n-au nimic de făcut și trebuie să își umple timpul rămas cu niște chestii.

Alții așteaptă să dea peste ceva “life changing”. De pildă, un film care să le schimbe viața, gen Matrix sau Inception. La început, așa se uitau unii oameni și la televizor. Așteptau să vadă ceva care să le schimbe viața. Au văzut aselenizarea, niște revoluții în direct și alte câteva chestii, dar în cea mai mare parte a timpului s-au uitat (și se uită) la prostii.

Așa intră unii oameni pe Facebook (sau pe bloguri). Poate dau peste ceva cu adevărat impresionant, life changing. Doar că de obicei nu dau decât peste panseuri idioate, reclame, bulshitt-uri motivaționale, chestii de self-promotion ale altora, poze și clipuri vag amuzante, dar până la urmă anoste, comentarii pline de clișee și așa mai departe.

Adevărul e că dacă vrei ceva care să îți schimbe viața, cele mai mari șanse le ai, probabil, dacă te apuci să citești o carte. Cărțile au rămas cel mai bun substitut pentru întâlnirile cu oameni remarcabili, care chiar ar putea să schimbe ceva în viața ta, în feluri la care nici nu te-ai gândit.