Category Archives: idei

Internetul te face prost

Altfel nu se explică de ce, dacă te uiți la comentarii pe net, aproape indiferent la ce și unde, rămâi cu impresia că România e ca o bubă gata să explodeze de prostie. Dacă ar exista cu adevărat atâta prostie, ne-ar fi sufocat de mult.

Reiese că sunt mulți oameni sănătoși la cap, dar care se fac de băcănie urât de tot când scriu pe net. Probabil fiindcă nu sunt în stare să se controleze. Spun chestii pe care nu le-ar spune într-o conversație reală și nici nu simt că au sărit calul.

Adevărul e că suntem niște animale. Un tigru sare la dresor dacă ăla se întoarce cu spatele la el. La fel și noi. Dacă nu vedem fața omului cu care vorbim (sau despre care vorbim), sărim la el.

Internetul ne face proști fiindcă ne permite să comunicăm într-un mod nou. E o comunicare în care nu ne ajută instinctele noastre animalice. Devenim proști și agresivi (verbal) fără să ne dăm seama.

Iar problema nu e anonimatul. Am văzut o tonă de comentarii cretine / superagresive scrise în nume personal pe Facebook. Anonimatul nu s-a inventat odată cu internetul și are rostul lui – îți permite să exprimi păreri care “îi deranjează” pe ceilalți.

Dar acum nu vorbim despre opinii, ci despre mizerii de genul “ia uite ce față nashpa are Kovesi” sau “pe Mihaela Rădulescu o chema de fapt Țiganu” sau “Fata aia ieșise în oraș ca să facă sex, deci care era problema dacă era violată?” s. a. m. d.

Sau, în fine, poate nu ne face internetul proști. Dar atunci înseamnă că România chiar e o bubă gata să explodeze de prostie.

Prejudecata zilei: Credinciosii sunt irationali

Iar în ce îi priveşte pe cei ce consideră că credinţa şi raţiunea sunt două ţinuturi distincte şi ar dori să ne facă să gândim că bunul simţ nu are ce căuta tocmai acolo unde e mai mare nevoie de el, sunt hotărât să nu argumentez niciodată împotriva unor astfel de oameni, lăsându-i în posesia netulburată a prejudecăţilor lor.

(Episcopul George Berkeley, Alciphron: or the Minute Philosopher, 1732)

Crima, religia, libertatea de exprimare

Mai intai, sa ne punem in locul familiilor celor uciși. Ți-a murit, să zicem, soțul (sau tatăl, fratele etc.). Lucra la ziar, au venit unii și l-au impuscat. Numai de tam-tam în presă și de discuții intelectuale nu-ți arde. Cu atat mai putin de texte produse de indivizi pentru care moartea cuiva e un prilej să te dai deștept: ”n-ar fi trebuit sa deseneze, i-a provocat pe teroristi”.

Asta se cheamă să dai vina pe victimă. E ca atunci când zici că victima unui viol l-a provocat pe violator prin felul în care era îmbrăcată. ”Si-a pus poalele in cap, ce sa-i faci…”. De aici și până la a spune că merita ce i s-a întâmplat nu mai e decât un pas.

Într-o țară în care nu există pedeapsa cu moartea nimeni nu ”merită” sa fie împușcat. Nici măcar un terorist. Cu atât mai puțin un om care te jignește. Cu atât mai puțin un om care nu te jignește, ci doar râde de tine (sau de ce crezi tu). Într-o țară în care există pedeapsa cu moartea, chiar daca ”ar merita” cineva pedeapsa cu moartea, nu te duci tu să-l împuști. Asta înseamnă să trăiești într-un stat de drept. Legea îți face dreptate, nu-ți faci tu, pe cont propriu.

Actul teroriștilor e un act criminal. În primă instanță, asta e tot ce contează. Nu e nevoie să empatizezi cu criminalul, să încerci să îl înțelegi, să-i găsești scuze ș.a.m.d. Nu-i nevoie să discuți despre libertatea de expresie și felul în care ar trebui să fie limitată, preluând mesajul pe care încerca să îl transmită teroristul criminal.  E suficient să încerci să înțelegi prin ce trece familia victimei și să îți dorești ca criminalii să fie prinși și pedepsiți. Abia atunci când criminalii vor ajunge la proces poți să încerci să îi înțelegi și pe ei. Dacă vrei.

În pasul următor, te întrebi ce s-ar putea face pentru ca asemenea crime să nu se mai întâmple. Ce poate să facă statul? Să fie mai eficient, să aibă măsuri de securitate mai bune etc. Cât de bune? Îl putem lăsa să încalce dreptul la viață privată al cetățenilor? Nu. Asta e, trebuie să se descurce altfel. N-ar putea fi prevenite astfel de crime dacă oamenii ar fi învățați să își rezolve conflictele de opinii prin dialog și nu prin violență? Ba da. Poate merită să băgăm bani în asta. Etc.

Nimeni nu e criminal pentru că face parte dintr-o anumită etnie sau e de o anumită naționalitate. Dar dacă motivația crimei e religioasă, ce facem cu religia? Nimic. Problema nu e religia, ci fanatismul. Ești fanatic dacă ți se pare intolerabil ca altcineva să nu-ți împărtășească opiniile (sau credința; sau stilul de viață).

Duce religia automat la fanatism? Nu. Toleranța a fost inițial o valoare religioasă. Poate uneori a fost doar din vârful buzelor, dar asta nu mai contează. Acum e o valoare universal umană, pur și simplu. Nu-i nevoie să citești Biblia pentru a fi o persoană tolerantă. E suficient să citești niște studii de antropologie culturală. Anumiți credincioși pot fi intoleranți față de un stil de viață pe care îl consideră păcătos, dar asta nu înseamnă că vor să dispară de pe lume toți cei care nu împărtășesc credința lor. Esența poveștii e că azi nu mai poate exista nici o religie care să încurajeze fanatismul. Nici măcar ideologiile politice extremiste nu-și permit să încurajeze fanatismul.

Sigur, există fanatici și există oameni care, fără a fi fanatici, nu sunt prea toleranți. Există și stiluri de viață cu privire la care nu se ridică problema toleranței – stilul de viață al teroristului sau cel al criminalului în serie. Nimeni nu spune că ar trebui să fim toleranți față de lipsa de educație. Adevărurile științifice nu sunt opinii susținute cu fanatism. Diferențele dintre cazuri se văd ușor, dacă știi să gândești critic.

E mai bine să-ți dai copiii la școală decât să nu îi dai la școală. Aici nu e vorba despre două stiluri de viață diferite, ambele acceptabile. Nu e neapărat mai bine să îți botezi copiii ortodocși decât să îi botezi catolici. Nu e neapărat mai bine să îi înveți să fie credincioși creștini decât să îi înveți să fie credincioși musulmani sau să îi lași să rămână atei. Aici e vorba despre stiluri de viață diferite, în egală măsură acceptabile. A-i educa pe oameni să înțeleagă asta nu înseamnă să fii împotriva religiei. Într-o lume în care lucrurile astea nu sunt înțelese, religia nu are mari șanse de supraviețuire.

Abia după toate astea putem lua ce s-a întâmplat ca pretext pentru a vorbi despre libertatea de exprimare. Atunci când o bună parte din blogosferă era ”alături de Gramo” nu ne-am închipuit că toți cei care erau alături de noi ar fi făcut aceleași lucruri, că toți ar fi considerat că temele noastre sunt unele la care merită să te gândești sau că erau neapărat de acord cu maniera noastră de a-i provoca pe alții să se gândească la temele respective. A fi alături de Charlie nu înseamnă să crezi automat că orice merită să fie ridiculizat. A fi alături de Andrei Pleșu atunci când e linșat mediatic nu înseamnă să crezi că are întotdeauna dreptate.

Dar e o diferență între ”X nu merită să fie ridiculizat” și ”ridiculizarea lui X nu ar trebui să fie permisă”. Poate că nu merită să îi ridiculizăm pe oamenii lipsiți de educație fiindcă prin asta nu o să îi facem să fie mai educați. Dar poate noi credem că ridiculizându-i i-am putea motiva să se educe. Sau poate nu credem nimic, ci doar vrem să ne distrăm pe seama lor. Sau poate nu se știe ce vrem. În ce privește libertatea de exprimare, mingea nu e în terenul celor care se exprimă liber. Pornim cu presupunerea că totul e liber. Pentru a restrânge libertatea de exprimare e nevoie de justificări.

Și atunci, cum se procedează? De pildă, putem începe prin a interzice chestiile care încurajează discriminarea. Într-o Europă plină de creștini, ajung creștinii să fie discriminați fiindcă sunt ridiculizați? Nu. Atunci de ce să nu permitem să fie ridiculizați? Fiindcă se simt jigniți? Una e să te simți jignit și alta e să fii jignit. Un ardelean s-ar putea simți jignit auzind un banc cu ardeleni, dar asta nu înseamnă neapărat că a și fost jignit.

Nici măcar ridiculizarea unei categorii deja discriminate nu încurajează în mod automat discriminarea. O încurajează doar dacă întărește acele prejudecăți în virtutea cărora există discriminare. Dacă râd de homosexuali prezentându-i ca pedofili, contribui la discriminarea lor. Dacă mi se pare amuzantă situația în care își tot distribuie și redistribuie rolurile tradiționale heterosexuale pentru a se eschiva de la treburi casnice, pot să râd de ei fără să îi discriminez.

Ne abținem, în mod obișnuit, să ridiculizăm suferința oamenilor, dar ar trebui să ne fie interzis să facem asta? Și dacă râsul e pentru cineva o reacție de apărare în fața suferinței? Ce rău îmi face o persoană care găsește ceva amuzant în suferința mea? Nu pot distinge un astfel de caz de cazul cuiva care își bate joc de suferința mea?

Există nuanțe și cazuri complicate. Dar strategia generală pare a fi asta. Cu riscul de a greși, nu interzicem ceva decât atunci când e evident că are efecte inacceptabile. Discriminarea e inacceptabilă. Disconfortul psihologic nu e inacceptabil. Simpla oripilare a publicului larg nu e suficientă pentru a restrânge libertatea de exprimare. Pentru unii poate fi semn de prost gust sau de lipsă de bun simț să ”îți pui poalele în cap”. Poate n-ar merita să faci asta. Dar tot e discutabil că ar trebui să i se interzică cuiva să facă chestii de prost gust (sau lipsite de bun simț).

Fapte, nu vorbe

E un slogan bun. Am observat o chestie interesantă. E un slogan bun pentru “nehotărâți”. A vota înseamnă să faci ceva. E o faptă. Ceva pentru care trebuie să îți și asumi răspunderea. A sta acasă povestind despre cum n-ai tu ce să votezi, cum nu te-au convins candidații, găsindu-ți scuze etc. înseamnă, până la urmă, să vorbești, în loc să faci ceva.

Dacă asta cu “fapte, nu vorbe” ți se pare o idee bună, o aplici. Vrei să o aplice politicienii, dar tu nu? Păi n-ar fi cam nedrept? De ce doar unii să vorbească mai puțin, dar să facă mai mult?

“Păi ăla e politician. E plătit.”

Și tu ești cetățean. Stai pe teritoriul unui stat care încearcă să îți protejeze niște drepturi, libertății, alea-alea. Tot e mai bine decât în junglă. La noi, chestiile astea funcționează cu un președinte de stat, altfel nu. Nu-i normal să votezi, adică să faci ceea ce ține de tine pentru ca statul în care ești să funcționeze? Sau vrei să plătești pe cineva să voteze în locul tău?

“Dar nu m-a convins nici unul dintre candidați.”

Hai să zicem că ar fi așa. Ceri să fie pe buletinul de vot o căsuță cu “nu mă satisface nici un candidat”. Și până apare chestia asta te duci la vot, întrebi acolo cum să faci să se vadă că asta vrei să votezi și gata. Sau îți desenezi căsuța aia cu mâna ta pe buletinul de vot și o ștampilezi. Daca fac asta mai mulți oameni, tot se schimbă ceva.

“Nu se schimbă, îmi fură aia votul sau îl dau anulat, e degeaba.”

Aha, tot să vorbești vrei. Atunci rămâi cu vorbele. Dar nu te mai lăuda că tu vrei “fapte, nu vorbe”. Nu vrei. Doar spui asta. Tot vorbe.

De fapt, nu înțeleg de ce nu te duci să-l votezi pe Ponta. Ești la fel de mincinos și de ipocrit. Probabil de lene.

“Da’ ce, toți ăia care se duc să voteze cred în ‘fapte, nu vorbe’?”

Nu. Ăia care nu se duc nu cred. De aici nu decurge că toți ăia care se duc cred. Unii votează ca să nu intre în pușcărie. Sau ca să iasă din pușcărie. Ei sau prietenii lor.

Alții se duc de frică să nu ajungă România o țară ca în vest. Adică o țară în care trebuie să respecți reguli, să muncești cinstit, să îți respecți promisiunile. Dar ca să fii așa trebuie să ai măcar o idee vagă despre cum e în vest. Să fi fost acolo, să-ți fi luat amendă fiindcă ai aruncat gunoaie pe jos, să nu te fi simțit bine printre oameni serioși, să zici că vesticii muncesc ca roboții. Mai sunt unii care nici măcar nu înțeleg așa ceva.

O tanti din Galați apărea într-un clip. “Ponta e om bun, neamțul nu e român, ne vinde la străini.” – asta era tot ce știa să spună, plus câteva minciuni pe care nici ea nu le credea. În rest, aflai că a muncit 25 de ani și a ieșit la pensie. Că i-a dat Iliescu. Dacă muncești de la 20 ani, te pensionezi la 45. Și spera să-i dubleze Ponta pensia. Când i sa zis “dar le distrugeți tinerilor viitorul”, a răspuns că tinerii să meargă să muncească.

Nu i se părea că ar fi nedrept să muncească alții de două ori mai mult, de trei ori mai bine decât ea, până la adânci bătrâneți, ca să o țină pe ea în spate. Femeia asta nu avea nici măcar ideea de dreptate în cap. Ca să te gândești dacă e ceva drept sau nedrept, trebuie să ai, totuși, o idee de dreptate. Ea nu avea nici una.

Nu-i vina ei. A crescut într-o epocă în care ideea de dreptate nu mai exista. N-a avut de unde să învețe. Ea nu are cum să se îngrijoreze că e cineva nedreptățit în țara asta. Pentru ea “dreptate” nu înseamnă decât “eu supraviețuiesc”. Nedreptate? – “Unul care mi-a dat bani sau e prieten cu ăia de la care-mi vin banii e la închisoare.”.
Cum să își facă femeia asta griji pentru statul de drept? Putem noi să-i spunem orice, ea prin vot își apără singurul fel de a trăi pe care îl cunoaște.

Ca femeia asta mai sunt mulți. Ce înțeleg ei când aud “fapte, nu vorbe”? Că nu doar o să li se promită, o să li se și dea ceva. Ei nu se mulțumesc cu “promisiuni electorale”. Trebuie să le dai ceva ca să te voteze. Fapte, nu vorbe.

Iar tu? Te crezi mai presus fiindcă stai și comentezi pe net? Nu-ți dai seama cât e de ridicol să te plângi, în condițiile astea, că nu te-a convins nici un candidat?

Putem să ne rupem în figuri și idei politice cât vrem. Fie credem că trebuie să facem noi înșine ceva, fie nu. Discută politică la nesfârșit oameni care habar n-au. Se plâng că n-a existat o dezbatere reală la televizor oameni care abia dacă știu ce-i ăla un argument.

Încearcă să se dea “intelectuali de stânga” unii care nu stăpânesc concepte politice elementare – libertate, egalitate, drepturi naturale, proprietate, gen. Dacă ar exista un partid de stânga pe bune, la noi, n-ar fi votat de oamenii care au nevoie de protecție socială. Fiindcă partidul ăla ar veni cu un program de guvernare de stânga și atât. Iar România profundă din Evul Mediu timpuriu nu votează fără amenințări și pomeni.

Și atunci, ce înseamnă “fapte, nu vorbe”? Înseamnă să pui mâna și să te duci să votezi. Și dacă vrei să discuți politică, să pui mâna și să îți faci un pic de educație politică mai întâi. Iar dacă după aia tot te interesează politica, să pui mâna și să te înscrii într-un partid. Sau să faci tu unul. Și dacă nu te interesează de fapt politica, să îți faci meseria la care te pricepi. Cât mai bine, dacă se poate.

“Dar ce, nu pot să fac ce vreau în timpul meu liber? Iar voi aici nu tot cu vorbele sunteți?”

Există meserii care asta presupun, să lucrezi cu vorbele. Există chiar și meseria de analist politic. Nu suntem analiști politici și n-am pretins că suntem. Dar măcar ne pricepem, cât de cât, la ce facem aici (da, avem împreună un teanc de diplome obținute pe bune: o licență în Sociologie și Științe Politice, una în Filosofie, un master și un doctorat în Filosofie, un master în Marketing online și mai bine de 30 de ani, adunați, de experiență în “lucratul cu vorbele”). Fiecare face în timpul liber ce vrea, dar hai să vedem și la ce ne pricepem.

Să votezi nu-i o meserie, dar o parte dintre oamenii care votează fac asta fără să se priceapă la ce fac. Votul, la ei, e o tactică de supraviețuire. N-are legătură cu dreptatea socială, democrația, statul sau guvernarea. N-ar fi bine ca oamenii care se pricep, totuși, să voteze, să iasă și ei să facă asta?

“Toate astea sunt vorbe.”

Da, sigur, ce-ai vrea să fie? Nu putem vota noi în locul tău. N-am face-o nici dacă am putea, fiindcă n-ar fi ok. Noi o să votăm și o să ne vedem de treaba noastră, iar tu o să faci ce vrei.

Dacă ai vedea părinți care își neglijează datoriile față de copii ca să se dea mari specialiști în pedagogie, deși n-au citit în viața lor un tratat de pedagogie, poate ți s-ar părea, totuși, aiurea. Ei, cam așa ni se par și nouă oamenii care își neglijează datoria cetățenescă de a vota ca să se dea mari specialiști în politică, deși n-au citit în viața lor vreun tratat de științe politice sau filosofie politică. Asta e tot.

Izmenele

Vasile făcuse pe el. Fiindcă băuse. Ieșit din cârciumă la aer răcoros, începuse să se mai trezească și să realizeze situația. Se băgă într-un gang mai ferit și reuși să își scoată de pe el izmenele murdare de rahat. Când să le arunce într-un colț, un om care stătea acolo dădu să iasă prin gang.

Vasile ieși pe stradă. Pe stradă era plin de lume. Izmenele miroseau, omul care ieșise după el din gang striga ceva în urma lui. Oamenii comentau și arătau cu degetul înspre izmene. Până să ajungă la un coș de gunoi, lumea era strânsă în jurul lui.

În acel moment, mintea încețoșată de alcool a lui Vasile produse o idee extraordinară. Iar el apucă izmenele de un crac și începu să le fâlfâie deasupra capului, ca pe un drapel, strigând cât îl ținea gura: “Libertate, libertate!”. În acest timp, din izmenele devenite drapel săreau picățele de rahat pe toți cei din jur.

Sfârșit.

P. S. Nu ne-am gândit la nimic politic când ne-a venit ideea pentru povestea asta. Dar dacă vreți neapărat o interpretare politică, probabil vă puteți gândi la marșul antenelor.

Îl urăști pe Traian Băsescu?

De ce? Fiindcă “a tăiat pensii și salarii”? Păi n-a tăiat. Președintele țării nu poate tăia pensii și salarii. Doar guvernul o poate face și doar acolo unde e vorba despre bani publici. Băsescu putea să mintă că s-a opus tăierilor, dar vai, guvernul nu l-a luat în seamă. Putea să se spele pe mâini și să nu-și strice imaginea. I s-a părut că e o chestie de onoare să fie alături de guvern și să își asume și el răspunderea pentru niște măsuri nepopulare. Câți ar fi făcut asta?

Dar nu contează. Poate tot sunt destule chestii pentru care merită să îl urăști pe Băsescu. Totuși, ceva nu e clar. Nu crezi că justiția e liberă? Nu înțelegi cum funcționează lucrurile într-un stat de drept?

Dacă Băsescu e vinovat de ceva, atunci justiția o să-și facă treaba. Și doar justiția poate să facă vreo chestie aici. Jurnaliștii care îți spun cât e de nașpa Băsescu nu sunt judecători.

Așa funcționează un stat de drept. Avem încredere în justiție. Oamenii politici care încalcă legea și sunt pedepsiți încearcă să te convingă că au fost condamnați pe motive politice. Mint.

Dacă Băsescu e vinovat de ceva, nu e nevoie să vină Ponta președinte ca să își facă justiția treaba. E suficient să fie președinte o persoană care nu se va băga peste judecători, procurori, DNA etc.

Avem un stat de drept. Când o rudă apropiată a președintelui e arestată, iar președintele spune că nu poate comenta dacă i se pare corect sau nu ce se întâmplă, fiindcă asta ar însemna să se bage peste justiție, e clar că trăim într-un stat de drept.

Nu-i nevoie de Ponta pentru ca justiția să își vadă de treabă. Mai mult, a crede că e nevoie de Ponta înseamnă să crezi că ar fi ok ca Ponta să se bage peste justiție, să le spună procurorilor și judecătorilor ce să facă (nu că n-ar mai fi încercat asta și până acum). Dar dacă s-ar întâmpla așa, atunci Băsescu chiar ar fi îndreptățit să se plângă că e anchetat din motive politice.

Oricât l-ai urî pe Băsescu, nu asta vrei să vezi – o răzbunare politică. Vrei să fie pedepsit pentru că e vinovat în fața legii, nu fiindcă nu-ți place ție de el (și crezi că Ponta e pe aceeași lungime de undă cu tine).

Și atunci, de ce e nevoie să te gândești la Băsescu pentru a-l vota pe Ponta? Ce treabă au una cu alta? Dacă Băsescu e vinovat în fața legii, nu e mai bine ca legea să se aplice, pur și simplu? Or, Ponta s-a opus deja în mai multe situații aplicării legii. Dacă va fi președinte și le va spune magistraților ce să facă, sigur o să le spună ce vrei tu?

Și dacă nu, ce-o să faci? N-o să-l urăști doar pe Băsescu (fără să afli, până la urmă, dacă a încălcat sau nu legea), o să-l urăști și pe Ponta. Și n-o să ajungi până la urmă să te urăști și pe tine? Puteai vota un președinte care crede în statul de drept, nu vrea imunitate, nu vrea să se bage peste justiție, ci doar să se aplice corect legea pentru toți (inclusiv pentru Băsescu), dar ai ratat ocazia.

Și de ce? Fiindcă te-au păcălit unii să nu mai ai încredere în justiție exact după ce România a devenit un stat de drept și tot occidentul a văzut asta? Păi noi în primul rând de asta nu vrem să fie Ponta președinte. Știm că trăim într-un stat de drept. Avem încredere în justiție. Vrem ca toți oamenii care au încălcat legea să plătească pentru asta, oricine ar fi ei. Putem vedea că și Iohannis vrea același lucru și putem vedea că și el are încredere în justiție. Dacă ar fi crezut că justiția e politizată, ar mai fi spus că n-are nevoie de imunitate prezidențială? Nu-l vrem pe Ponta fiindcă cu el riscăm ca România să nu mai fie un stat de drept. A încercat de mai multe ori să se bage peste justiție. Dacă a făcut-o ca prim-ministru, ce garanție avem că nu o să o facă și ca președinte?

Aici nu e vorba despre anti-basisti și basisti. E vorba despre oameni care cred că trăim într-un stat de drept și oameni care nu cred asta. Primii nu vor să piardă ceva foarte important. Ceilalți nu pot crede că riscă să piardă ceva important, fiindcă ei nu știu că există deja acel lucru important. Dar e ușor de văzut cine are dreptate și cine greșește.

Pe cine votam?

Votăm, ca și în primul tur, persoana care ni se pare cea mai competentă pentru funcția de președinte. Pentru asta e suficient să ne uităm la CV și la declarația de intenții.

Dar mai e ceva. Domnul Iohannis ne inspiră încredere. Avem încredere că nu o să regretăm că l-am votat.

Dacă printre votanții domnului Ponta există și oameni cu conștiință, atunci sunt într-o situație foarte tristă. Dânșii trebuie să voteze fără să poată avea încredere că o să iasă bine.

Nu e vorba că nu putem avea noi încredere în Victor Ponta. Nimeni nu poate avea încredere deplină că dacă iese Ponta președinte nu s-ar putea întâmpla chestii nashpa. Chiar dacă domnul Ponta ar fi un președinte ok, probabil nu va fi băgat în seamă de liderii occidentali. Și e probabil ca mulți români să plece din țară. La fel, e probabil că tot felul de corupți se vor folosi de Victor Ponta pentru a scăpa de probleme. Iar în felul ăsta va fi slăbită justiția, va intra iar sub control politic și așa mai departe.

Chiar dacă votanții domnului Ponta nu-i văd defectele personale, nu pot să nu vadă că în jurul său sunt prea mulți corupți. Un singur om nu-i poate ține pe toți în frâu. Există, altfel spus, un risc.

De ce e ceva trist aici? Fiindcă un om care are conștiință, dacă votează greșit, ajunge să se simtă vinovat. Iar de sentimentul ăla de vină e greu să scapi. E trist să votezi știind că riști să trăiești tot restul vieții cu gândul că mai bine stăteai acasă. Pentru oamenii ăștia îndemnul de a vota cu orice preț nu e neapărat ceva bun. Poate li s-ar face un bine mai mare dacă li s-ar spune că e ok și să rămână acasă.

Serios, despre vot

Vă spunem, pe scurt, de ce nu ne interesează ce au în cap oamenii care au votat cu Ponta. În ’90, oamenii care l-au votat pe Ion Iliescu în Duminica Orbului habar n-aveau ce-i aia democrație. Ei voiau liniștea comunistă. Îi durea in fund de libertate. Pensii, slujbe sigure, să nu vină capitaliștii peste ei, etc.

FSN-ul lui Iliescu nu era un partid politic, ci un fel de mafie securisto-comunistă. În ’90, dacă aveai vreo 18 ani și gândeai cu capul tău, puteai să vezi ca Iliescu și FSN-ul nu reprezintă o opțiune politică, ci anularea idealurilor din ’89. Mă rog, idealurile celor care au ieșit în stradă fără un plan făcut de acasă.

Continue reading

Românii din afară

Fiindcă n-au votat în masă cu iubitul lor candidat, unii români din țară au început să îi batjocorească pe cei din afară, spunând că au plecat să spele veceuri prin străinătate, că sunt basisti spălați pe creier s. a. m. d.

Ceea ce nu înțeleg respectivii este că orice muncă onestă e ok. Numai in ochii lor e o rușine să speli veceuri. Bineînțeles că nu toți românii din străinătate spală veceuri, dar asta nu contează cu adevărat. Ceea ce contează este că sunt destui oameni care ar prefera să spele veceuri în străinătate în loc să trăiască în România.

De ce? Fiindcă aici există prea mulți oameni care nu apreciază munca onestă. Sunt prea mulți aia care nu au deprinderi elementare de trai civilizat. Fiindcă aici, când votezi, nu ești printre oameni cu opțiuni politice diferite de ale tale, ci printre oameni care nu dau doi bani pe democrație și pe statul de drept. Ăștia au fost alegătorii lui Ion Iliescu în ’90. O bună parte dintre cei care au plecat atunci din România au plecat din cauza lor.

Cum să trăiești printre asemenea oameni? Mai important, cum să îți crești copiii printre ei? E greu să nu te îngrozești gândindu-te la asta. Copiii tăi vor trebui să trăiască împreună cu copiii lor. Nu e mai bine să te duci în altă țară, unde copiii tăi vor crește printre oameni normali? Nu te-ai duce chiar dacă o să speli veceuri?

Noi încă mai sperăm că se va putea trăi normal și aici. Dar îi înțelegem bine pe cei care au plecat. Iar cei care îi batjocoresc pe net fiindcă nu l-au votat pe candidatul de la care așteaptă ei pomeni și protecție in caz de furtișaguri (chiar dacă asta înseamnă ca România să nu mai fie un stat de drept) nu observă un lucru mic de tot. Pentru cineva care a plecat din cauza unora ca ei batjocura lor nu înseamnă nimic. E doar o confirmare că hotărârea de a pleca definitiv din România a fost îndreptățită.

Românii care se isterizează acum văzând cum votează cei din străinătate sunt cei care fac din România o țară de nelocuit. Cum își permit “niște străini” să aleagă un președinte pentru ei? Mai ales că străinii aia nu plătesc impozite din care să li se arunce și lor o ciozvârtă nemuncită după ce fură baronii tot ce e de furat. Cum să rămână ei fără ciozvârta aia din cauza unora care nici n-au plătit pentru ea?

E o dramă!!! Lol.

Dar noi încă mai sperăm că acești români vor disparea împreună cu baronii lor și cu președintele lor iubit. Iar când copiii noștri vor fi mari, copiii unora dintre românii care “au spălat veceuri în străinătate” vor putea să se întoarcă și să trăiască alături de ei, într-o țară normală.