Category Archives: opinie

Am descoperit care e problema

De fapt, e destul de simplă. Avem o singură ţară, asta e problema. Dacă aveam două, se muta fiecare în ţara lui. Jokes aside, sunt doi poli. Unul e reprezentat de oamenii care au o meserie şi ar putea să şi-o facă oriunde în lume (ignorând diferențele de limbă). Nu contează ce meserie – programator, electrician, jurnalist, asistentă medicală, orice meserie poate fi făcută bine sau prost. Din primul grup fac parte oamenii care îşi pot face meseria cu pricepere şi răspundere.

Din al doilea grup fac parte oamenii care nu vor să îşi asume prea multe răspunderi. Trebuie să facă rost de chestii ca să trăiască, eventual cât mai bine, ei și copiii și rudele lor. Dacă au o meserie, și-o fac de mântuială (sau chiar în bătaie de joc), atâta timp cât le merge și așa. Dacă găsesc un post călduţ, pe pile, unde să nu li se ceară nimic şi să primească un salariu, e ok pentru ei. Dacă pot da o ţeapă, ceva, să se învârtă, să se descurce, e ok. Se învârt alții, dar le pică și lor – sunt mulțumiți. Dacă se pot pensiona mai repede şi cu o pensie mare, e minunat. Unii poate au avut o meserie care nu se mai caută, ceva printr-o fabrică comunistă, dar nu s-au obosit să înveţe altceva după aia. Etc. Într-o ţară civilizată, unde majoritatea oamenilor ar fi din primul grup, unde ar avea condiţii să se recalifice și ar fi ajutați să își găsească o meserie, să o facă bine ș.a.m.d., ar deveni şi ei mai ok.

Mă rog, e mai complicat, dar să păstrăm lucrurile simple. Pentru cei din primul grup contează să îți faci bine meseria, să nu îți fie rușine de munca ta, să ai răspundere și, bineînțeles, să trăiești civilizat. Sunt în acel grup și oameni cu salarii mari, și oameni cu salarii mici (dar decente, cât de cât, pentru România), și tineri și bătrâni, și cu facultate, și fără. Și de dreapta, și de stânga.

Pentru cei din al doilea grup contează să te descurci să o duci cât mai bine. Fără să te pricepi neapărat la ceva, fără să îți asumi prea multe răspunderi. Și în grupul ăsta sunt oameni de toate vârstele, de toate orientările politice, cu bani mai mulți sau mai puțini (în funcție de rude, pile și relații, în principal), cu educație mai puțină sau mai multă (dar de obicei de mântuială, căpătată în vreo fabrică de diplome, fiindcă educația pe bune cere muncă și răspundere).

Unii dintre cei din al doilea grup se prefac că ar fi din primul. Alții dintre cei din al doilea grup spun că nu există primul grup, că toți sunt ca ei. Etc.

Au plecat din țară oameni din ambele grupuri. Cei din primul grup au continuat să muncească, cei din al doilea grup s-au descurcat mai prost. O bună parte dintre cei din al doilea grup nu ar avea cum să se descurce în altă parte decât aici. Asta e țara lor. Ei ar dori ca oamenii din primul grup fie să plece, fie să devină ca ei, fără să le pese că în felul ăsta cam totul s-ar duce de râpă.

Iar cei din primul grup s-au săturat să plece din cauza celor din al doilea grup. Au văzut că ar putea să trăiască civilizat și aici. Asta s-a schimbat în mod esențial în 27 de ani. În ’90, după mineriade, impresia (pentru mulți dintre cei din primul grup) era că țara asta nu mai are nici o șansă. Acum, cu toate mizeriile care se întâmplă, poți totuși să speri.

Cum spuneam, grupurile astea două sunt ca niște poli între care gravitează oamenii. Același om, pe parcursul vieții, se poate îndeparta de primul grup și să se apropie de al doilea. Sau de al doilea și să se apropie de primul, deși e mai greu, de la o vârstă încolo.

Nu e clar cam cât de mari sunt grupurile din jurul fiecărui pol, cât de bine sunt adunate în jurul polului propriu, câți oscilează între cei doi poli și așa mai departe. Și nici nu e clar cum am putea afla, fiindcă aici nu contează vorbele, ci faptele.

Un lucru e, totuși, clar. Pe termen lung, dacă România nu devine o dictatură condusă de cei din al doilea grup, tot mai mulți oameni vor face parte din primul grup. Asta e direcția în care se schimbă lucrurile. Asta e direcția în care s-au schimbat pretutindeni în lume.

Și cât o să dureze? Dumnezeu știe cât. Până dispare pesedeul? Până mor pensionarii? Chestii de felul ăsta nici măcar nu contează. În câteva orașe mai mari, percepția s-a schimbat deja. Nu mai sunt cei din primul grup într-o mică bulă, care plutește în oceanul format din cei din al doilea grup. Deja se simte ca și când ar fi pe dos. Noi nu credem că e așa, după cum am mai spus, dar nici asta nu contează prea mult. Când cei din al doilea grup vor simți că sunt închiși într-o bulă, în mijlocul celorlalți, vom putea răsufla ușurați.

Sry, dar nu

Protestul e îndreptăţit, am fost şi noi, cum și când am putut etc. Şi nu e vorba despre nici un fel de politică. Cine spune asta e imbecil.

Dar nu o să ne solidarizăm cu toţi oamenii care protestează. Nu fiindcă unii sunt violenţi, ci fiindcă unii sunt ipocriţi. Nu au votat, nu le-a păsat, iar acum au ieşit fiindcă e trendy-cool. Sau fiindcă se plictiseau și aveau nevoie de o aventură. Sau fiindcă trebuie să îşi reconfirme imaginea de intelectuali de carton, care nu gândesc pe bune şi nici nu vor ca alţii să înveţe să gândească, ci doar să fie spălaţi pe creier “într-un mod ok”.

Da, e fix momentul ăla în care nu se uită nimeni la nuanțe și la detalii. Vai, s-a spart bula!

Nu s-a spart nici o bulă. E plin de țepari aici, în România, de mârlani cu ifose, de jigodii care știu să vorbească frumos. Am întâlnit de curând oameni care se lăudau cu faptul că protestează, în timp ce tocmai își băteau joc de munca altcuiva.

Iar alții sunt nemulțumiți că pesedeul vrea să fure mai mult decât ei. Problema nu e furtul, ci faptul că ”ăștia” nu respectă regulile jocului – dacă ești fraier și te-au prins, stai pe bară o tură.

Pe scurt, Dragnea și ai lui sunt niște șobolani infecți care distrug această țară. Orice om cu bun simț și mintea limpede poate vedea asta. Nu e nimic de discutat aici. Dar asta nu înseamnă că toți cei care văd și spun asta sunt foarte diferiți de Dragnea și ai lui. A te situa de partea bună nu te face automat ok. Doar faptul că încerci să fii ok în fiecare secundă a vieții tale te face ok.

Rămânem în bula noastră.

Rebranding pesedist

Închipuiți-vă(-ți) că aveți un partid. Cu niște susținători stabili, doar că sunt în vârstă. Vreți să vă păstrați susținătorii, dar costă prea mult să le prelungiți viața, îmbunătățindu-le serviciile medicale și alte chestii. Inevitabil, mor. Așa că încercați să îi faceți să vă voteze și după ce mor. Doar că iese prost.

Nu mai rămâne decât să câștigați votanți tineri (și liberi). Deci trebuie să pozați într-un partid tânăr, progresist și fără prejudecăți. Asta, n-o să le convină votanților bătrâni și conservatori (și nici ultranaționaliștilor ultraortodocși imbecili), dar e inevitabil că viitorii votanți vor fi tot mai inteligenți și mai deschiși la minte.

Așa că faceți mișcarea. Îi dezamăgiții pe votanții credincioși, în speranța că îi veți amăgi pe cei din următoarea generație. În fond, aceștia din urmă nu știu prea multe. Ei se bucură de tot ce li se pare progresist, open minded și cool. Dacă un tip gay era contabilul mai multor mafioți pesediști și era propus într-o poziție cheie în stat, era la fel.

Tinerii (dezghețați) ar fi zis că pesedeul e cool, bătrânii ar fi murit cu un gust amar în gură, iar mafioții pesediști ar fi avut garanția că un contabil care le cunoaște toate secretele îi va ajuta în continuare dintr-o poziție mult mai bună.

Banul nu are nici o ideologie. Nici o religie. Toate generațiile, la noi, au asta în comun. Cred că pentru politicienii sau guvernanții de meserie are vreo importanță ceea ce susțin. Că ei pun preț pe idei, pe convingeri, pe idealuri sau pe credințe religioase. De fapt, cei mai mulți se folosesc de cuvintele pe care le rostesc pentru a caștiga bani. Astea sunt uneltele lor – cuvintele pe care le spun.

Nu trebuie să crezi în șurubelniță pentru a folosi șurubelnița. Trebuie să crezi că funcționează. Cuvintele rostite funcționează. Nu trebuie să crezi ce spui.

Până acum s-au vândut bine xenofobia, ortodoxismul și alte “valori naționale”. De acum e clar că se vor vinde tot mai bine anti-discriminarea și “minoritățile”. Adică discursurile despre astea. Asta e tot.

Cine sunt oamenii care nu voteaza azi?

22352932802_297e56ffe2_b
Lasandu-i la o parte pe cei care nu au cum sa voteze, fiindca au sub 18 ani sau sunt morti si pe cei carora le-ar fi foarte greu sa voteze, fiindca au de mers prea multe ore (multumita celor care au facut legea electorala cu curul), mai sunt destui oameni care ar putea vota, dar nu voteaza. Cine sunt ei?

Ne-am gandit asa. Unii nu voteaza fiindca nu au nici o treaba cu rezultatul alegerilor. Nu le pasa absolut deloc de ce se va intampla in tara asta, fiindca sunt convinsi ca ei nu vor trai aici, ci vor pleca in alta parte. Si nici nu au copii, de obicei.

Altii nu voteaza fiindca, desi injura PSD-ul si PNL-ul si pe toata lumea, le merge bine cu genul asta de guvernare. Nu sunt asistati sociali, nu au avantaje directe, ci indirecte. Coruptia si slabirea statului de drept nu-i afecteaza, ba chiar le convine asa. Pe fata se plang ca n-au cu cine, dar adevarul e ca le merge bine asa si nu au nici o motivatie sa schimbe ceva prin vot.

Mai sunt oameni care nu voteaza din lene si/sau prostie si/sau lipsa de informare. Nu mai poti spune ca votul tau nu conteaza dupa alegerile prezidentiale. Acolo s-a vazut ca votul fiecaruia conteaza, ca daca o tara intreaga se mobilizeaza, poate sa rastoarne un candidat care nu are ce sa caute pe scaunul de presedinte, desi toate sondajele il dau de departe castigator.

In fine, printre oamenii carora le convine situatia existenta, care nu sustin pe fata, prin vot, coruptia si impostura, dar au de castigat de pe urma lor, sunt unii care pretind ca nu voteaza fiindca nimeni nu le reprezinta optiunile politice. Sau fiindca alegerile sunt o mizerie s.a.m.d. Oamenii astia sunt fake, dar pe langa ei (poate si influentati de ei) sunt unii care chiar cred ca nu au pe cine sa voteze. Fac tot felul de acrobatii de gandire ca sa sustina ca lipsa lor de la vot nu pune in pericol viitorul tarii. Inca nu a aparut cineva care sa ii reprezinte. Sau daca le arati ca ar avea cine, spun ca nu sunt sanse. Sau daca le arati ca sunt, observa tot felul de nereguli in organizarea alegerilor, suficiente cat sa le justifice lor revolta si absenta de la vot. Ma rog, oamenii astia sunt foarte tristi, cand sunt pe bune, dar nu sunt prea multi. Culmea e ca toata lumea isi bate capul cu ei (si cu aia care mimeaza aceeasi atitudine) in loc sa se uite la celelalte grupuri, care sunt mult mai mari.

Chestii românești

33598266
Nu, nu există un fel românesc de a te căca. Sau de a mânca rahat la televizor. Sau de a trăi, în genere vorbind. Există tradiții, dar cu unele nu prea merge să te lauzi (robi, gen). That aside, există români care salvează vieți omenești. Nu le salvează ”românește”. Există români care luptă împotriva discriminării. Nu o fac ”românește”, chiar dacă trebuie să țină cont de tot felul de prejudecăți specifice locului (nu, nici măcar alea nu sunt românești, le mai au și alții).

A te mândri cu ”chestii românești” e stupid, de cele mai multe ori. Nu există o ”știință românească” (un mod românesc de a face știință), o ”literatură românească” (un mod românesc de a face literatură), o ”pictură românească” (un mod românesc de a picta). Există contribuții românești valoroase în știință, cultură etc. Există români care încearcă să schimbe ceva în politică. Te poți bucura pentru lucrurile pe care le fac românii (unii dintre ei) și dacă nu sunt ”specific românești”. E suficient că au valoare universală.

Când un român vine cu o fază extrem de originală (în orice domeniu), aia are valoare tocmai pentru că nu o apreciază / imită / etc. doar românii, tocmai pentru că nu rămâne o chestie românească. Naționalismul și mândria națională nu înseamnă izolare. Hai, la mulți ani.

Taxime-triștii

Fiindcă nu doar politicienii sunt jigodii în România. Nu doar ei fură și nu doar din cauza lor mor oameni. De fapt, mulți oameni sunt toleranți la hoțiile politicienilor fiindcă și ei, la rândul lor, fură chestii. De la vânzătoarea care încearcă să te păcălească la cântar (sau îți pune pe bon chestii pe care nu le-ai cumpărat) la funcționarul incompetent (sau chiar rău intenționat) care îți fură din timp și până la Dorel, care șterpelește din cimentul pentru consolidarea clădirii (sau diluează insecticidul, că “dacă nu se folosește la spital, e ok”).

taxi

Dar era vorba despre taxime-triști. De curând a scris un tip pe Facebook că s-a suit noaptea într-un taxi care avea lumină verde, că e liber, iar ăla l-a dat jos cu înjurături, după care e ieșit după el și l-a bătut până i-a picat portofelul din buzunar, după care i l-a subtilizat (Poliția n-a făcut nimic, că deh, așa e Poliția, dacă nu e vorba de dat amenzi, se pierde cu firea și nu mai știe ce să facă).

Astea sunt cazuri speciale, mă rog, dar sigur știți conversația asta:

– Bună ziua / dimineața / seara / etc. Sunteți liber?
– Unde mergi?

Ce e în neregulă aici?

Pe scurt, taxiurile oferă un serviciu de transport public. Din cauza asta pot duce copii și fără scaunul ăla pentru copii. Fiindcă așa e legea, pe transportul public e ok și fără scaun. De asta se pot băga pe banda aia pentru troleibuze și autobuze. De asta firmele pentru taximetrie au tot felul de avantaje legale (comparativ cu Uber, de pildă). Fiindcă fac transport public.

Asta înseamnă că un taxi poate fi liber sau ocupat. Normal ar fi să afișeze asta, pur și simplu, dar unii n-au firmă din aia luminoasă pe capotă, așa că trebuie să îi întrebi. Însă la întrebarea dacă e liber taximetristul ar trebui să răspundă cu da sau nu, pur și simplu. Nu să te întrebe unde mergi. În momentul în care condiționezi cursa în funcție de destinație nu mai oferi un serviciu de transport public.

Taxime-triștii noștri se cred uberi (sau autobuze cu linie specială). Din cauză că pot să răspundă doar când au chef la comenzi, atunci când nu-i vede nimeni, au ajuns să se poarte pe față cu clienții de parcă le-ar face o favoare să îi ducă undeva și pot să îi ducă sau nu după cum au ei chef.

Cum arată continuarea conversației de mai sus? Dacă îi spui taxime-tristului unde mergi, e posibil să-ți răspundă cu o mutră scârbită ”bine, hai că te duc”, dar variantele mai plauzibile sunt altele:
1) Nu merg (chiar dacă pentru tine e o urgență, chiar dacă ești vizibil bolnav iar destinația e un spital, chiar dacă sunt copii cu tine și ai multe bagaje etc.
2) Merg cu x lei (unde x nu are nici o legătură cu tariful legal al cursei).

Nu toți taximetriștii sunt taxime-triști. Dar dacă nu există un sistem simplu prin care ăștia din urmă să își piardă foarte repede licența, e greu să îi deosebești. Și toată lumea are de suferit. Inclusiv firmele de taximetrie, fiindcă oamenii scriu pe net, au devenit mai selectivi, au alternative.

De pildă, când vezi în ce hal conduc și cum parchează unii taxime-triști și mai observi, în plus, că mulți sunt de la aceeași firmă (Pelicanul, gen), nu mai mergi cu firma aia în veci.

La fel și după ce 2-3 indivizi de la aceeași firmă iau comanda când sunt în celălalt capăt al orașului, anunță că vin în 8 minute și te lasă să aștepți un sfert de oră, după care tot ei sunt cu gura mare că nu mergi destul de departe, că ei au venit de nu știu unde pentru tine și tu ai o cursă prea scurtă etc. Nu mai mergi cu firma aia.

Și de fapt, ce rost are să ne batem capul atâta cu taxiurile? În cel mult 10 ani o să dispară și meseria de taximetrist, cum a dispărut aia de lampagiu. Sau cea de centralistă, mai degrabă. Fiindcă au apărut centralele telefonice automate. Iar până prin 2020 or apară pe piață automobile autonome. Mă rog, mai vorbim până atunci.

[Imaginea e preluata de aici]

Homeschooling and stuff

jan-lievens-prince-charles-louis-with-his-tutor

Am citit ce spun alții, puteți citi și voi (Google is your friend). Sunt 4 cazuri:

1) Părinți bogați, care le-ar putea angaja profesori copiilor acasă. Ăsta era sistemul pe vremuri. Pentru ăștia, banii dați de stat pentru educația copiilor nu înseamnă nimic. Bineînțeles, ar fi de acord cu niște teste naționale pe care să le dea și copiii lor, școliți acasă, din când în când. Despre cum ar trebui să arate testele astea putem vorbi altă dată.

2) Părinți săraci, care ar prefera să îi țină acasă pe copii și să îi pună la muncă și să le bea banii pentru educație. Orice reglementare a unui sistem de homeschooling ar trebui să ne garanteze că ăștia nu își vor ține copiii acasă, ci îi vor da la școală. E greu, dar nu imposibil.

3) Părinți care nu sunt mulțumiți de ceea ce li se bagă în cap copiilor la școală și vor ei să le bage în cap alte chestii copiilor. Totuși, școlile publice și private din ro nu îi îndocrinează pe copii. Dacă vrei mai mult decât ce se învață la școală pentru copilul tău, poți să faci mai mult, fără să îl retragi de la școală. Dacă vrei să îl îndoctrinezi religios, poți încerca asta, dar ai obligația să îi asiguri o educație științifică de bază. Dar nu contează motivația părinților aici. Nu le putem îngrădi acestor părinți libertatea de a-și educa acasă copilul, apelând la profesori particulari (dacă își permit), școli umbrelă ș.a.m.d. Soluția par să fie tot testele naționale anuale (dacă avem bani pentru ele), cu reglementări de genul “dacă pică testul, anul următor merge la școală (publică sau privată) și abia după aceea mai încerci să îi faci școală acasă”.

4) Părinți care stau la dracu’ în praznic. Nu e clar câți sunt, dar școlile publice și private ar putea să aibă pentru ei programe de învățământ la distanță, cu testări semestriale sau anuale etc.

Pe scurt, nu are sens să le interzici părinților care au mijloace să își educe acasă copiii, apelând la profesori calificați, să facă asta. E drept că majoritatea părinților nu au bani pentru așa ceva. Apelul la specialiști nu poate fi opțional (după clasele I-IV, cel puțin). Pentru toți cei care nu își pot educa acasă copiii în bune condiții trebuie să existe alternative. Ca și în alte cazuri, soluția nu e să interzici, ci să permiți și să reglementezi. E ok ca reglementările să fie mai drastice, atâta timp cât nu sunt nerezonabile. Dreptul la educație nu este dreptul de a-ți educa propriul copil fix așa cum te taie capul. Unii părinți care și-ar dori să își țină copiii acasă (cazul 2), mai ales), nu vor putea. Dar își pot da copiii la școală, așa că nu e nici o problemă.

Nu e prea important ce fac ăia din America. În Europa, homeschooling-ul are o tradiție mult mai lungă, doar că a fost sistemul de educație folosit de familiile aristocrate (și apoi de parveniți). Însăr asta e realitatea și acum. Dacă vrei cu adevărat să educi un copil acasă, te va costa mai mult decât să îl înscrii într-o școală privată. Probabil va primi o educație mai bună, se va socializa tot cu copii privilegiați, în condiții speciale ș.a.m.d. (Dar nu poți împiedica segregarea societații după criterii economice prin limitarea libertăților cetățenilor.)

Și mai pe scurt, e bine să distingem între educația la distanță (potrivită pentru cazurile 4 și 3) și educația acasă (homeschooling-ul propriu-zis, care merge în cazul 1). Pentru fiecare e nevoie de un sistem bun de teste naționale și de reglementări diferite. S-ar putea ca homeschooling-ul să nu fie decât pentru bogați, dar e ok.

Oamenii cu care nu poți discuta

Sunt oameni cu care poți discuta și oameni cu care nu poți discuta. Când ai păreri diferite, that is, fiindcă poți discuta cu oricine despre vreme, care mai e cursul valutar sau cine a mai murit. Small talk poate face oricine. Discuțiile încep atunci când oamenii nu sunt de aceeași părere.

Unul crede că Pokemon Go e un joc nociv, altul nu. Primul zice că te prostește, al doilea cere dovezi. Primul vorbește despre jucătorii care au picat ca proștii în gropi și așa mai departe, al doilea răspunde că asta arată că jocul poate să îți distragă atenția de la ce se întâmplă în jurul tău, dar asta nu înseamnă automat că te face mai prost. Și așa mai departe.

Important este că în multe discuții se ajunge la date, statistici, sondaje de opinie, păreri ale specialiștilor și alte lucruri de felul ăsta. Oamenii cu care nu poți discuta nu țin cont de toate chestiile astea. Ei sunt convinși că toate sunt false, că în spate se află o conspirație, niște indivizi rău-intenționați care vor să îi păcălească.

Sursa: http://www.publishyourarticles.net/knowledge-hub/articles/85-most-controversial-debate-topics/1796/

Sursa: http://www.publishyourarticles.net/knowledge-hub/articles/85-most-controversial-debate-topics/1796/


Continue reading

Societatea românească

Am tăcut suficient. Iată câteva gânduri. Mulți indivizi pot trăi în bulele lor. Pentru ei, politica e o infecție. Asta, în parte, din cauza unor jurnaliști care, în lipsă de creier, rastalmacesc tot. E ciudat, dar există deja dezbateri publice serioase (jurnaliștii le ignoră, în parte și fiindcă nu le inteleg; sau le distorsionează potrivit înțelegerii lor rudimentare), există dialog politic autentic (jurnaliștii îl transformă în atac la persoană sau înjurătură). Lipsa de profesionalism a jurnaliștilor, căreia i se adaugă, pe net, reaua voință a postacilor și zgomotul asurzitor făcut de nenumărații analfabeți funcționali ai patriei, filtrează orice idee politică de bun simț.

Continue reading

Despre smerenie, lemn, spatii mici, alea

Clipul ăsta a fost cam așa, cum ai fi vara la țară și e cald și e în mijlocul satului un morman de rahat, da’ nu pute foarte rău, fiindcă rahatul de deasupra s-a uscat, doar că vine unu’ cu o rangă și începe să râcâie prin rahatul ăla și zbang, iese toată putoarea.

Dacă te uiți prin comentarii, that is:

Continue reading