Era pe jos, langa o banca din parc. Dupa scris nu ne-am putut da seama de prea multe lucruri (era un scris de mana obisnuit, nici prea frumos, nici prea urat, aplecat un pic inspre dreapta), dar pe coperta din spate era semnat: “Elena Pietruta Ploporisca, clasa VII B”. Nu erau scrise decat primele trei foi. Contineau niste poezii, pe care le puteti citi mai jos:
Archive for the 'poezie' Category
Versurile sunt astea (din clip lipsesc vreo trei strofe):
Fragmentul pe care doresc sa-l comentez e urmatorul:
Pisicuta, pis, pis, pis,
Te-am visat azi-noapte-n vis,
Te spalam, te pieptanam,
Funda rosie-ti puneam.
In primul rand, autorul textului pare sa aiba probleme serioase de gandire si de exprimare. Spune: “te-am visat … in vis”. Ar fi putut sa o viseze pe pisica altfel decat in vis?
Continue reading ‘Pisicuta, pis, pis, pis! (comentariu literar)’
Chiar asa se intituleaza poemul meu. M-am gandit la el ieri seara, in timp ce mergeam pe strada. O sa-l transcriu aici, desi s-ar putea sa nu va placa, mai ales daca nu va transmite aceeasi stare de spirit pe care mi-a transmis-o mie. Anyway, arata asa:
Acum am sa scriu un poem.
Nu,… n-am sa scriu un poem.Acum am sa scriu un poem.
Nu,… n-am sa scriu un poem.Acum am sa scriu un poem, acum n-am sa scriu un poem,
Acum am sa scriu un poem, acum n-am sa scriu un poem,…Acum am sa scriu un poem.
Nu, acum o sa ma dau in leagan.
Nu, nu e o chestie gasita pe net, am scris-o eu. 
Daca vreti, va spun si de ce. Ma gandeam la Quill Worthy. In fiecare luna ar trebui sa exista o provocare diferita, asa ca pentru luna asta ma gandeam ca toti potentialii “concurenti” ar putea incerca sa povesteasca un film in versuri. Asa ca am incercat sa vad cum ar functiona asa ceva. Iar rezultatul a fost urmatorul:
Continue reading ‘Filmul cu Terminatorul povestit in versuri pentru vecinii de la bloc’
Arhi are un post frumos, care mi-a amintit de o chestie a lui Minulescu (nu, n-am scris gresit, e altul decat Minculescu): “Doua jucarii stricate / merg tinandu-se de mana.” (toata poezia am gasit-o aici).
Madelin scrie un post foarte fain, asa cum te astepti sa fie un post fain pe un blog personal (la sfarsit e si o compunere pe care am citit-o cu placere).
[prima parte e aici]
Mai trecu o saptamana. Si-ntr-o noapte luna plina
Le trimise prin fereastra patru raze de lumina.
Una se opri-n perete, doua-n colt, pe canapea,
Iar a patra se infipse-n crapatura din podea.
Au fost odata (cica) trei soricei sfiosi,
Patati cu alb si negru si supermustaciosi.
Aveau sub coltul sobei o mica gaurica
Si sforaiau acolo ascunsi la caldurica.
Prin februarie 2007 Gramo a postat o mica chestie audio. Putinele reactii ale comentatorilor romani (probabil bine intentionate) au fost de genul “trebuie sa schimbi asta, aia si cealalta”.
Dupa aproape un an de zile am descoperit ca piesa respectiva a fost utilizata (cu respectarea licentei Creative Commons) de un tip din Spania ca fond sonor pentru recitarea unei poezii.
O poezie scrisa de Leon Felipe, un poet spaniol care in a doua parte a vietii a trait in Mexic (a fost unul dintre poetii preferati ai lui Che Guevara, alaturi de Pablo Neruda, Nicolás Guillén, César Vallejo, Julio Cortázar s.a. – vezi aici si aici). Despre Don Quijote.
Inregistrarea a ajuns pe Internet Archive. Am pus si noi o transcriere a poeziei pe blog. Reactii romanesti? Banuiti, nu?
Si din nou Gramo nu s-a putut abtine sa nu generalizeze (un pic). Am observat asta la romani – nu sunt constructivi. Uneori de vina sunt falsele sentimente de superioritate pe care le avem unii fata de altii, alteori e vorba de invidie. Alteori, pur si simplu, asta e.
E mai la indemana sa darami, sa minimizezi sau sa ignori ceea ce incearca sa faca alt om, in loc sa incerci sa iei ce e bun, sa-ti utilizezi creativitatea si sa adaugi ceva in plus.
