Archive for the 'sad things' Category

Page 2 of 5

Rasfoiam blogurile. Acum am o senzatie ciudata

Intr-un fel e ca atunci cand pierzi pe cineva. Si totusi e diferit. Pana la urma, eu n-am cunoscut-o niciodata pe Dana. Am citit postul Smillei despre ea si apoi am inceput sa-i citesc blogul, pornind de la insemnarile mai noi catre insemnarile mai vechi.

Am inceput sa o simpatizez, sa am impresia ca incep sa o cunosc, macar putin. Am uitat ca am ajuns pe blogul ei, intr-un fel, prea tarziu. Apoi am citit doua posturi scrise de Isabelle si mi-am adus aminte. Dana a murit. :(

Continue reading ‘Rasfoiam blogurile. Acum am o senzatie ciudata’

Un comentariu legat de stirea despre fata de 13 ani din Yemen

In varianta realizata ceva mai profesionist stirea apare aici. Pentru comparatie, stirea de pe CNN are surse mai putin apropiate de eveniment, da o serie de informatii eronate, exagereaza diferenta de varsta dintre fata si barbatul cu care era casatorita etc.

Despre variantele tabloide nu prea imi vine sa vorbesc. Acolo accentul cade pe tot ceea ce poate sa incite spiritele si sa inflameze. Se afirma direct ca fata a murit in timp ce facea sex, se insista pe descrierea organelor ei genitale s.a.m.d.

E vorba despre o intamplare dramatica, bineinteles, dar cred ca e interesant de vazut ce fel de morala incearca sa extraga diferiti oameni din intamplarea asta si daca incercarile sunt justificate.

Continue reading ‘Un comentariu legat de stirea despre fata de 13 ani din Yemen’

O sa ma bata Mos Craciun!

Stiti de ce, nu? Nu fiindca am spus ca nu exista. La asta ar putea raspunde: “rade-un ciob de-o oala sparta!”. :) In primul rand, fiindca m-am ocupat atat de prost de un cadou de Craciun pentru copii, incat aproape nimeni n-a observat ca exista un cadou, ca se pot bucura copiii de el s.a.m.d.

In al doilea rand, fiindca nici unul dintre oamenii care au cerut si au primit carti pentru copii de la Mos Craciun (ok, de la Editura Nemira), in ideea ca le vor citi si vor pune inregistrarile audio pe net, deci nici un om, dupa cum spuneam, n-a mai dat vreun semn de viata. :(

Scrisoare deschisa pentru Marian Vanghelie, primarul sectorului 5

Am primit de la o mamica un text serios si hazliu despre birocratie. As vrea sa vi-l arat si voua:

Primesc scrisoare de la DGASPC (Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului) din sectorul 5 cum ca am de ridicat 200 roni, alocatie nounascuti (drepturi neredicate). Ma duc la Primaria sectorului 5, depun cerere. Nu inteleg de ce trebuie sa mai depun si cerere, in scrisoare se mentiona ca trebuie sa imi ridic alocatia, nu ca trebuie sa mai depun o cerere pentru a o primi. Dupa ce am depus cererea, am fost informata ca trebuie sa ma duc cu foita pe care scrie numarul cererii si buletinul sa-mi ridic banii de pe strada Baciului nr 5A. Am sunat astazi la primarie si mi s-a spus ca pot sa ma duc pana la ora 3 dupa-amiaza. Desi in intervalul asta eu sunt la lucru, am plecat totusi cu un taxi si am ajuns intr-o locatie ce arata a scoala la 5,10 minute de mers pe jos de la capatul tramvaiului 8 (pentru cei care nu au masina personala sau bani de dat pe taxi). Taximetristul cand a vazut unde am ajuns, a zis ca ma asteapta, nu mi-a luat banii pentru dus si s-a incuiat in masina. Nu stiu cat de periculoasa e zona si daca a exagerat taximetristul, pentru ca nu am mai fost niciodata in zona aceasta.

Continue reading ‘Scrisoare deschisa pentru Marian Vanghelie, primarul sectorului 5′

Mai e un pic pana la sfarsitul anului

Ciudat, mi-am amintit povesti cu oameni care au fugit la cutremurul din ’77, lasandu-si familiile in apartament. In unele cazuri blocul nu s-a prabusit si au trebuit dupa aia sa se uite in ochii celor pe care i-au abandonat.

Sigur, nu poti sa stii cum ai reactiona intr-o situatie extrema (iar iminenta mortii e doar un caz). Poate iti place sa crezi ca n-ai fi ca ei. Si daca descoperi ca esti la fel, sau mai rau?

Cat de bine te poti cunoaste pe tine insuti? Si cum?

p.s. Da, titlul n-are nici o legatura cu postul asta. Habar n-am de ce l-am pus asa. :)

Cum scapi de “intrebari incomode” – Scurt manual practic

Sa zicem ca iti pune cineva o intrebare la care ar trebui sa te gandesti (ca sa raspunzi pe bune). Iau un exemplu simplu: “Cum ar trebui sa se poarte doi oameni pierduti in largul marii cu o singura pluta, care nu-i poate sustine pe amandoi?”.

Dar e obositor sa gandesti. La ce bun? In cazul asta, ai putea folosi una dintre urmatoarele strategii:

Continue reading ‘Cum scapi de “intrebari incomode” – Scurt manual practic’

Povestea calatorului fraier

Povestea apare intr-un serial anime – Fruits Basket. Partea cea mai importanta nu apare in filmulet. Momiji Sohma, personajul care spune povestea, adauga la sfarsit ca dupa ce s-a gandit mai mult la calatorul fraier si-a dat seama ca acesta merita in primul rand sa fie admirat, nu compatimit.

Tineti minte ca la sfarsitul postului de ieri vorbeam despre un porumbel calator care a murit de oboseala?

Oare ce s-ar intampla daca m-as apuca sa vorbesc acum despre cativa politicieni corupti si posibilele lor accidente cardiovasculare? :)

Cum iti dai seama ca nu te iubeste?

Scenariul e urmatorul. Cineva iti spune ca te iubeste. O vreme crezi ca asa e, dupa care face o chestie si iti e clar ca nu te iubeste, sau nu te mai iubeste (sau nu te-a iubit niciodata). Ce chestie trebuie sa faca o persoana, ca sa iti fie clar ca nu te iubeste?

Spuneti-mi ce va trece prin cap, pls, chiar ma intereseaza!

[sursa imaginii e aici]

Ok, poate e weird, dar azi ma gandeam la veteranii de razboi

Mai exista? Mai stie cineva ceva despre ei? As fi vrut sa scriu un post despre ei, dar mi-am dat seama ca nu prea stiu ce sa spun. Imi e teama ca lumea i-a uitat.

Oare cum o fi sa te priveasca multi oameni cu admiratie la un moment dat, cand esti tanar, sa simti ca faci un lucru important, ca lupti pentru ceva si asa mai departe, iar mai tarziu, cand imbatranesti, sa te uite aproape toata lumea?

Continue reading ‘Ok, poate e weird, dar azi ma gandeam la veteranii de razboi’