Tag Archives: dileme

Pastilă (1)

image

Se inventează o pastilă. Dacă o iei, trăiești cu un an mai puțin  (față de cât ai fi trăit dacă nu o luai), dar ai 50% șanse să faci o descoperire importantă pentru omenire.

Întrebarea nu e dacă ai lua pastila sau nu (și de câte ori), ci dacă ai fi de acord să fie pusă în vânzare, astfel încât oricine să și-o poată cumpăra, dacă vrea (se presupune că n-ar fi prea scumpă). Just think about it.

[to be continued]

O dilemă pentru adolescenți

Să zicem că ești băiat și îți place o fată și ai vrea să o săruți și ești la ea acasă la un party și ai rămas tu cu ea și două prietene ale ei (care sunt draguțe) și jucați ceva cu bilețele cu porunci și îți pică biletul cu “sărută celelalte persoane din cameră” și poți să faci porunca sau să refuzi (și pierzi jocul). Pe scurt, ai șansa să o săruți pe fata de care îți place, dar doar dacă mai săruți alte două fete.

Dar nu asta e dilema. Să ne gândim la același scenariu, cu o fată și trei băieți. Iar acum să zicem că am întreba zece băieți și zece fete ce ar alege. Probabil că mai mulți băieți decât fete ar alege să facă porunca. De fapt, probabil că mai mult de jumătate dintre băieți ar considera ca nu e nici o problemă să o facă, în timp ce mai mult de jumătate dintre fete ar spune că n-ar fi prea ok să o facă (dacă nu vi se pare, puteți înlocui sărutul cu altceva).

Deci dacă s-ar vota, după votul băieților ar ieși că porunca e ok, iar la cel al fetelor ar ieși că nu e. Dar e vorba, până la urmă, de unul și același scenariu. N-ar trebui să existe vreo diferență. Ori e ok (sau chiar preferabil) să accepți porunca, și atunci trebuie să fie ok și pentru băieți, și pentru fete, ori nu e, și atunci nu e nici pentru fete, nici pentru băieți.

Cine are dreptate, până la urmă?

Dilema rusinii

Asa. In primul rand, sunt o multime de oameni care cred si scriu ca e rau, imoral de-a dreptul, sa nu iti fie rusine de anumite lucruri. Pe langa ca e rau sa furi, e rau si sa nu-ti fie rusine ca ai furat. Stiti placa asta. Nu se vorbeste doar despre politicieni fara rusine sau vedete fara rusine, ci si despre elevi care nu invata si nici macar nu le mai e rusine ca n-au invatat s.a.m.d.

De fapt, generatiile mai vechi pot avea impresia asta despre generatiile mai noi. Impresia ca adolescentii si-au format o cultura diferita, in care e uncool sa iti fie rusine de ceva, orice ai face. Poti sa gresesti, oricat de rau, sa recunosti ca ai gresit, eventual, sa mergi mai departe. Dar sa iti fie rusine pentru ceva,… no way! Iar asta li se pare celor mai in varsta oribil. Fiindca e bine sa iti fie uneori rusine si e rau sa nu iti fie atunci cand ar trebui sa iti fie.

Deci asta e unul dintre coarnele dilemei: lipsa de rusine e imorala; macar in unele cazuri.

Totusi, de ce ar trebui sa ii fie cuiva rusine sa faca un anumit lucru? Sau de ce sa-ti fie rusine fiindca nu ai facut un lucru pe care trebuia sa il faci? De ce ar trebui sa ii fie rusine unui elev ca nu a invatat, de pilda? Ca sa invete. Iar unui copil trebuie sa ii fie rusine cand minte ca sa nu mai minta.

Dar un elev care invata de rusine nu e ca unul care invata fiindca chiar crede ca e bine sa invete. La fel, un copil care nu minte fiindca a fost “dresat” sa simta rusine atunci cand minte nu e ca un copil care nu minte fiindca intelege ca le poate face un rau oamenilor pe care ii minte.

Rusinea tine de manipulare psihologica, iar oamenii care fac chestii morale sau imorale nu sunt cei manipulati psihologic, ci cei care inteleg de ce ar fi bine sau rau sa faca anumite lucruri sau sa se abtina de la a face anumite lucruri.

Un om care nu fura de rusine nu e un om moral. Abia omul care intelege de ce ar fi rau sa furi si e convins ca furtul nu e ok e un om moral. Atunci cand nu fura, normal. Iar de aici reiese ca daca doi oameni fura un morcov din piata iar unuia ii e un pic rusine, iar celuilalt nu ii e deloc rusine, al doilea nu e mai imoral decat primul. Din punctul asta de vedere, oamenii lipsiti de rusine nu sunt mai rai, doar ca e mai greu sa-i manipulam psihologic, sa ii facem sa se poarte asa cum vrem noi.

Asa ca asta e celalalt corn al dilemei: rusinea nu te face un om “mai moral”, iar lipsa de rusine nu e imorala.

Si atunci, cum stau pana la urma lucrurile? E imoral sa nu-ti fie rusine de nimic sau nu e?

Oameni si caini

Putem sa-i facem pe caini mai buni? Sigur ca putem. Ma rog, nu-i putem face mai buni jucatori de sah, dar putem sa-i facem, de pilda, mai putin agresivi, daca dorim. De fapt, pe unii chiar i-am facut mai putin agresivi. Exista rase de caini. Noi le-am creat, prin felul in care am imperecheat cainii.

Dar asta ar functiona si la oameni, nu? Sa zicem ca oamenii si-ar propune sa respecte pretutindeni in lume regula urmatoare: “Nu fa copii cu o persoana agresiva!”. In cateva sute de ani, toti oamenii agresivi ar ramane fara urmasi, asa ca agresivitatea, care se transmite genetic, ar disparea. Nu ar fi bine sa existe o asemenea regula?

Pana la urma, nimeni nu ar avea de suferit, iar toata lumea nu ar avea decat de castigat. Iar daca vi se pare ca o lege care sa prevada amenzi e prea restrictiva, n-ati fi, totusi, de acord, cu o regula nescrisa, pe care oamenii sa o respecte, pur si simplu, din bun-simt? (De fapt, nu cumva oamenii respecta deja anumite reguli din astea, desi mai calca uneori pe langa?)

Dar atunci, de ce sa asteptam cateva sute de ani? Daca am putea identifica “gena agresivitatii” si am indeparta-o, cumva, de cand e conceput un copil, nu am castiga timp? Daca am avea mijloacele necesare pentru a face asta fara costuri prea mari, nu ar trebui sa facem asta? Iar daca am face asta, de ce ne-am opri doar la problema agresivitatii? De ce sa nu-i facem pe oameni mai buni in toate privintele, apeland la inginerie genetica?

Probabil nu sunteti de acord cu ultima propunere. Dar atunci e ciudat. Oamenii accepta ca e ok sa se imbunatateasca, ma rog, ca specie, prin alegerea partenerilor cu care sa faca copii, dar nu accepta sa apeleze la inginerie genetica, desi rezultatul e acelasi. Cum vine asta?

Dilema jurnalistului neindependent

Sa zicem ca sunteti jurnalista (sau jurnalist, in fine) intr-un trust de presa pentru care banii si relatiile sunt esentiale. Are loc o manifestatie impotriva unei corporatii care a bagat multi bani in reclame difuzate de trustul de presa din care faceti parte, iar seful va ofera doar doua alternative:

1) Dai o stire despre evenimentul respectiv, dar nu spui impotriva cui a fost manifestatia, spui ca au fost putini oameni, chiar daca au fost multi si ii prezinti intr-o lumina nashpa.
2) Nu dai nici stire, te faci ca nu s-a intamplat nimic, iar in locul stirii tale va fi difuzat un documentar despre pinguini.

Trebuie sa va inchipuiti ca nu aveti de ales. Nu va puteti da demisia, nu puteti da stirea corecta pe FB, nimic.

1, sau 2 – ce alegeti?

Rosii cu branza

Sau branza cu rosii? Cum e mai bine? Si e vreo diferenta?

Pe scurt, noi ne-am gandit asa. Daca mananci o salata de rosii cu bucati de branza prin ea, inseamna ca mananci rosii cu branza. Iar daca ai ramas fara paine sau vrei sa slabesti si mananci o bucata de branza cu o rosie sau cu niste felii de rosie, e clar ca mananci branza cu rosii (sau cu rosie, in fine, nu conteaza).

Din nefericire (btw, ati observat ca nefericirea incepe cu nefe?), nu toate cazurile sunt asa de simple. Daca isi taie cineva felii de branza si felii rotunde de rosie si pune cate o felie de rosie pe o felie de branza si in aceeasi farfurie pune si felii de rosie acoperite cu felii de branza, ce mananca, branza cu rosii sau rosii cu branza?

Si daca un om fara dinti baga branza si rosiile, in cantitati egale, la mixer si mananca pasta aia, ce mananca, rosii cu branza sau branza cu rosii?

Dilema traducatorului

Sa zicem ca am tradus o nuvela de Joyce si acum imi citesc traducerea cu voce tare. Ce anume citesc eu, de fapt? Citesc cuvintele lui Joyce? Nu se poate, fiindca Joyce nu a scris in romana. Citesc cuvintele mele? Nici asta nu merge, fiindca nu sunt eu autorul textului. Si nu pot spune nici ca “citesc ideile lui Joyce”. Orice ar fi ideile, ele sunt exprimate in cuvinte si pot fi intelese cu ajutorul cuvintelor, dar nu pot fi citite. Si atunci,… ce citesc eu de fapt?